Timpul mediu petrecut de copiii mai mici de doi ani în compania unor dispozitive electronice precum telefoane mobile și tablete, constituie o problemă scăpată de sub control, atrage atenția unei noi lucrări realizată de experți australieni din domeniul sănătății.
Conform studiului publicat ieri în Medical Journal of Australia și realizat de cercetători de la Universitatea din Queensland, există copii de vârstă mică de doi ani care petrec aproximativ 50 de minute zilnic în fața ecranelor.
Conform recomandărilor stabilite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), guvernul australian și multe alte organizații internaționale, copiii sub doi ani, vârstă esențială pentru dezvoltarea cerebrală, nu ar trebuie să stea deloc în fața ecranelor.
„Am fost surprinși să constatăm o creștere rapidă a timpului petrecut în fața ecranelor începând cu prima lună de viață", a avertizat autoarea studiului, Leigh Tooth, profesor asociat la Facultatea de Sănătate Publică a Universității din Queensland.
„Sunt copii care petrec aproape o oră pe zi în fața ecranelor înainte de a împlini un an. (...) Copiii cu vârste mai mici de doi ani nu ar trebui să petreacă niciun moment în fața ecranelor”.
Conform studiului, copiii care au aproximativ trei ani stau, în medie, 94 de minute pe zi, în timpul săptămânii, în fața dispozitivelor digitale.
Le afectează creșterea și dezvoltarea
„Copiii de vârstă mică nu ar trebui să stea în fața ecranelor pentru perioade lungi de timp întrucât există dovezi nou apărute potrivit cărora acest obicei ar putea fi nociv pentru creștere și dezvoltare, iar oamenii ar trebui să fie conștienți de acest lucru", a spus Tooth, citată de Xinhua și Agerpres.
„Timpul petrecut în fața ecranelor reprezintă o oportunitate ratată în care copiii ar putea practica și perfecționa o abilitate benefică dezvoltării cum ar fi săriturile cu coarda în loc să fie sedentari și transfigurați în fața unui ecran. (...) Este foarte ușor să petreci timp împreună cu copiii în fața ecranelor întrucât există atât de multe aplicații și jocuri dezvoltate special pentru copii și părinți. (...) Dacă oferi un iPad unui copil timp de 30 de minute, atunci acesta va fi transfigurat - este ușor de înțeles de ce părinții oferă copiilor acces la ecrane”, a mai adăugat cercetătoarea.
A-i îndemna pe părinți să se conformeze recomandărilor OMS în ceea ce privește timpul petrecut pe ecrane le va oferi copiilor cel mai bun start posibil în viață, a mai spus Tooth.
„Recomandările au fost făcute cu un rost și anume protejarea sănătății și dezvoltării copilului. (...) Este îngrijorător faptul că exact în acești prim ani se poate produce un impact negativ asupra sănătății și dezvoltării”, a adăugat cercetătoarea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.