Suplimentul alimentar ce reduce riscul de cancere intestinale. Nutriționist: Rezultatele sunt incitante

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
suplimentul alimentar. FOTO Freepik @ yarunivstudio
suplimentul alimentar. FOTO Freepik @ yarunivstudio

Suplimentul alimentar se găsește în câteva legume și fructe. Cum se recomandă consumul pentru un rezultat eficient.

Cercetătorii au realizat un studiu care vine în sprijinul celor cu afecțiuni la nivel intestinal, și care potrivit primelor date ar putea reduce riscul de cancer ereditar.

Respectivul studiu s-a întins pe o perioadă de peste 20 ani, cu o participare de aproape 1000 de persoane din întreaga lume, iar rezultatul este unul mai mult decât încurajator, notează Science Alert. Astfel, prin simpla adăugare de amidon rezistent în dietă se reduce riscul unora dintre tipurile de cancer cu peste 60%.

De fapt, rezultatele au fost atât de convingătoare atunci când a fost vorba de reducerea riscului de cancere gastrointestinale superioare în mod specific, încât cercetătorii caută acum să le reproducă pentru a se asigura că nu le scapă nimic. 

”Am constatat că amidonul rezistent reduce o serie de cancere cu peste 60%. Efectul a fost cel mai evident în partea superioară a intestinului”, spune cercetătorul principal și nutriționistul John Mathers de la Universitatea Newcastle din Marea Britanie. 

Cancerele din partea superioară a intestinului includ cancerele esofagian, gastric și pancreatic.

”Rezultatele sunt incitante, dar amploarea efectului protector în tractul gastrointestinal superior a fost neașteptată, așa că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a reproduce aceste rezultate”, adaugă unul dintre cercetători, Tim Bishop, epidemiolog genetician de la Universitatea din Leeds.

Sindromul Lynch, subiect de studiu la finalul anilor 90

Studiul dublu-orb a fost efectuat între 1999 și 2005 și a implicat un grup de 918 persoane cu o afecțiune cunoscută sub numele de sindromul Lynch. Sindromul Lynch este una dintre cele mai frecvente predispoziții genetice la cancer pe care le cunoaștem, estimându-se că aproximativ una din 300 de persoane este purtătoare a unei gene asociate.

Cei care au moștenit genele sindromului Lynch au un risc semnificativ crescut de a dezvolta cancer colorectal, precum și cancer gastric, endometrial, ovarian, pancreatic, de prostată, de tract urinar, de rinichi, de canal biliar, de intestin subțire și de creier. 

Pentru a afla cum ar putea reduce acest risc, participanții au fost repartizați aleatoriu într-unul dintre cele două grupuri, 463 dintre ei primind, fără să știe, o doză zilnică de 30 de grame de amidon rezistent sub formă de pulbere timp de doi ani - aproximativ echivalentul consumului zilnic al unei banane nu tocmai coapte. 

Alte 455 de persoane cu sindrom Lynch au luat zilnic un placebo care semăna cu amidonul sub formă de pudră, dar nu conținea ingrediente active.  

Cele două grupuri au fost apoi urmărite 10 ani mai târziu. Rezultatele acestei urmăriri sunt cele pe care cercetătorii le-au publicat în Cancer Prevention Research.

În perioada de urmărire, au existat doar 5 cazuri noi de cancere gastro-intestinale superioare în rândul celor 463 de persoane care au luat amidonul rezistent.

Aceasta în comparație cu 21 de cazuri de cancer gastro-intestinal superior în rândul celor 455 de persoane din grupul placebo - o reducere destul de remarcabilă. 
”Acest lucru este important, deoarece cancerele din tractul gastrointestinal superior sunt dificil de diagnosticat și adesea nu sunt depistate din timp. 

Credem că amidonul rezistent poate reduce dezvoltarea cancerului prin modificarea metabolismului bacterian al acizilor biliari și pentru a reduce acele tipuri de acizi biliari care ne pot deteriora ADN-ul și, în cele din urmă, pot provoca cancer.

Cu toate acestea, acest lucru necesită cercetări suplimentare”, mai spune Mathers.

Unde se găsește amidonul rezistent

Amidonul rezistent este un tip de fibre cu efect probiotic care nu este digerat și fermentează în intestin. Acesta poate fi cumpărat sub formă de supliment asemănător fibrelor, dar se regăsește în mod natural într-o serie de alimente: cartofi, leguminoase, orez, ovăz sau banane verzi.

Când consumați aceste produse bogate în amidon, lanțurile de amidon sunt defalcate, transformându-le într-o sursă de glucoză care este ușor de absorbit de organism în procesul de generare de energie.

Ce trebuie reținut, potrivit Bezzia, este că aceste alimente ținute la o temperatură scăzută transformă această glucoză într-un amidon rezistent, adică acea fibră probiotică despre care spun cercetătorii că are efecte benefice pentru sănătate.

De altfel, în cazul în care nu urmați o dietă săracă în carbohidrați, este recomandat să consumăm aceste alimente sub formă de amidon rezistent, ori de câte ori avem ocazia. Iar pentru sezonul vară, o salată de cartofi sau un piure de linte ori fasole, sunt mai mult decât bine-venite, mai ales că ajută și imunitatea.

Salata orientală, în TOP 10 alimente care cresc IMUNITATEA alături de iaurt, ceai și cacao: E produsul vedetă

Deși restricțiile anti-COVID-19 au fost ridicate în România și am renunțat la măști, COVID-19 nu a dispărut. Nici el, nici alte virusuri și infecții din jurul nostru, motiv pentru care avem nevoie de o imunitate puternică întotdeauna, o imunitate pe care o putem lua chiar din alimentație. 

Medicul nutriționist Mihaela Bilic ne-a spus care este topul celor 10 alimente care ne întăresc sistemul imunitar. 

Surprinzător sau nu, printre ele se află și salata orientală.

”Dieta pentru un sistem imunitar competent se bazează pe 4 elemente, care vin din mâncare. Acizii grași omega 3 au efect antiinflamator. Nu pot fi sintetizați de organism.

Există în grăsimea de pește și în semințe. De aici, recomandarea să mâncăm pește măcar de 2 ori/săptămână. Vitaminele antioxidante A, C și E se opun ruginirii organismului, și implicit îmbolnăvirii. Ca să faceți plinul de antioxidanți, consumați legume și fructe de toate culorile, nuci și semințe.

1. Conserva de sardine în sos tomat este un concentrat de omega 3, calciu și fier. Toate se absorb eficient datorită acidității din roșii.

2. Iaurtul și produsele lactate acide conțin lactobacili și bifidobacterii, vitamina A și D. Au și toate mineralele.

3. Pătrunjelul are mai multă vitamina C decât citricele. Atenție! Nu e de decor, ci se mănâncă la... castron.

4. Ardeiul gras, indiferent de culoare, dar și morcovii, conțin beta caroten. Este un precursor de vitamina A.

5. Ceapa și usturoiul sunt bogate în compuși cu sulf. Aceștia au rol antibacterian și antiviral.

6. Oul este cea mai banală sursă de proteine omega 3, vitamina A și D, plus minerale din belșug.

7. Cartofii, orezul și pastele făinoase, consumate reci au efect pre-biotic. Adică hrănesc bacteriile bune din intestin.

8. Bobul de cacao și cel de cafea conțin sute de substanțe antioxidante, cu efect tonic și de stimulare a organismului.

9. Nucile, sunt bogate în omega 3 și vitamina E.

10. Ceaiul verde conține o substanță capabilă să crească de 5 ori imunitatea organismului prin activarea limfocitelor, globulelor albe din sânge. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Topinamburul, medicament și aliment. Cum să consumi napul porcesc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel