Super gonoree, noi victime ale infecției rezistente la antibiotice

Unele antidepresive afectează viața sexuală
Unele antidepresive afectează viața sexuală

Gonoreea extensivă rezistentă la medicamente (XDR), așa-numita super-gonoree, îi preocupă pe reprezentanții autorităților medicale engleze, care au anunțat că în ultimele 3 luni două femei au fost diagnosticate cu această boală. Infecția nu are întotdeauna simptome, astfel că poate rămâne nedepistată. Dacă este netratată, boala poate lăsa femeile infertile.

Serviciul Public de Sănătate Englez (PHE) afirmă că un caz a dobândit infecția în Marea Britanie și celălalt în Europa, ambele femei fiind heterosexuale. Cazuri similare sunt rare în Regatul Unit, dar au fost raportate în alte țări. Infecțiile celor două femei au fost similare în ceea ce privește rezistența la antibioticele de primă linie, ceftriaxonă și azitromicină.

,,Deși aceste două cazuri de gonoree rezistente în mod extensiv au fost tratate cu succes, cazurile sunt investigate pentru posibile legături pentru a ne asigura că nu există nici o răspândire”, a precizat Nick Phin, directorul adjunct al PHE.

Gonoreea se răspândeşte prin toate formele de sex, motiv pentru care autoritatea britanică atrage atenția asupra practicării sexului mai sigur prin utilizarea prezervativelor.

Primul caz din lume cu super gonoree a fost raportat la un turist britanic care ar fi contractat infecţia după o vacanţă în Asia. PHE susține că aceste cazuri nu au nicio legătură cu cazul gonoreei rezistente din 2018 al cetățeanului din Regatul Unit, fiindcă tipul de rezistență în cazurile noi s-a dovedit a fi diferit de cel a primului pacient.

Oficialii din domeniul sănătății publice colectează date suplimentare despre eșecurile de tratament și răspândirea rezistenței la antibiotice în gonoree, informează WebMed.com.

Gonoreea este una dintre cele mai răspândite infecții cu transmitere sexuală la nivel global, afectând 88 de milioane de persoane la nivel global în fiecare an. O treime din infecțiile cu gonoree sunt rezistente la cel puțin un antibiotic.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel