După ce în urmă cu doar două luni, managerii spitalelor declarau că hrana pacienţilor din spitalele publice este din ce in ce mai puţină, pentru că prețurile alimentelor s-au mărit, iar bugetul alocat pentru fiecare pacient s-a menținut, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat public că norma de hrană s-a dublat începând de azi, 1 iunie.
Atunci, managerii spitalelor atrăgeau atenţia că această problemă trebuie rezolvată și că cei 11 lei alocați de statul român pentru cele trei mese pe zi ale unui bolnav nu sunt suficienți și că în 11 lei este aproape imposibil ca pacienții să primească alimente diversificate, bogate în nutrienți, care să le asigure necesarul de vitamine.
Astfel, suma alocată va fi de 22 de lei, dublu faţă de până acum.
Legea fusese adoptată încă de acum o lună, dar era nevoie şi de un ordin de ministru, care a fost semnat pe ultima sută de metri.
"Este un ordin care reglementează faptul că se poate aplica această normă de hrană de 22 de lei pentru majoritatea pacienților sau aparținătorilor, 33 de lei pentru pacienții care au nevoie de un aport nutritiv mai mare sau special, dacă discutăm despre pacienții cu tuberculoză, cu HIV sau diabet. În rest, modul efectiv de decontare al sumelor va fi prevăzut printr-un ordin elaborat de CNAS, dar asta nu împiedică managerii spitalelor să aplice aceste prevederi ale unor legi. Acest ordin a făcut posibilă aplicarea imediată a legii cu 1 iunie", a declarat Alexandru Rafila, în cadrul unei conferințe de presă.
Astfel, pentru bolnavii de tuberculoză suma a ajuns de la 17,5 lei, la 33 de lei.
Cum arată un MENIU, în spital. Ce mănâncă pacienții de 11 lei: Laptele, un lux
În urmă cu mai bine de o lună, invitată în direct la "Neatza cu Răzvan și Dani" de la Antena 1, Beatrice Mahler a descris meniul pacienților internați în spital.
"Există a varietate de meniuri în spital, pentru că trebuie să respectăm regimurile pe care le au pacienții, dar cel mai ieftin meniu su cel mai sărăcăcios meniu prin diversitate aș spune este cel oferit persoanelor care au regim comun, adică cei care nu au diabet, nu au tuberculoză, nu au afecțiuni care să necesite o sumă mai mare.
Dacă ne uităm la cele trei mese, aș spune că micul dejun, care din recomandările nutriționiștilor trebuie să fie cel mai bogat caloric este cel mai sărac caloric și cel mai lipsit de diversitate, pentru că din suma alocată în acest moment este foarte greu să asigurăm acest lucru.
La micul dejun se mănâncă: pâine cu unt, ceai, poate mezel. Oul depinde, pentru că poate fi dat în fiecare zi pentru că nu sunt recomandate. Laptele este un aliment de lux, brânza la fel. Lipsesc legumele proaspete, lipsesc fructele proaspete. Nici măcar cereale cu lapte pe care le consumăm acasă și ni se par o alimentație chiar sănătoasă nu pot fi date în spital, pentru că laptele este scump pentru spitalele din România.
Pentru celelalte două mese din zi încercăm să gândim lucrurile astfel încât să existe o diversitate în limita posibilă. Sigur, nu putem vorbi de diversitate când la cinci zile se repetă aceleași alimente: fasole, cartofi, linte, varză, poate paste și apoi o luăm de la capăt, regimul se repetă.
Nu spun că mâncarea nu e gustoasă, dar aici ține și de bucătarul care face mâncarea. Sigur, ea e gustoasă, dar faptul că avem bucătărie proprie ne permite să avem cantități puțin mai mari de ciorbă, felul 2.
Atunci când un pacient ajunge în spital vorbim de o alimentație destinată tipului de boală. De exemplu, pacientul cu boală pulmonară cronică, un pacient care are dificultăți de respirație, nu are indicație să consume hidrați de carbon (n.r. glucide), ei trebuie să meargă pe o dietă asemănătoare pacientului diabetic. Un pacient care are obezitate trebuie să aibă un anumit tip de alimentație pentru a reuși să scadă în greutate.
Noi respectăm regimurile standard, dar nu cele supraspecializate care țin de fiecare patologie. Alimentația e importantă pentru pacienți", a declarat Beatrice Mahler.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.