14 variante genetice noi, care dictează locul în care organismul stochează excesul de grăsimi, au fost identificate de către oamenii de știință din întreaga Europă, inclusiv de cei de la Universitatea Brunel din Londra și de la Universitatea din Exeter. Și în mod surprinzător, s-a descoperit că anumiți factori genetici care măresc obezitatea conduc la scăderea riscului metabolic.
"Există câțiva factori genetici care sporesc obezitatea, dar reduc în mod paradoxal riscul metabolic. Este vorba despre locul în care este stocată grăsimea pe corp. Dacă e direct sub piele este mult mai bine decât dacă este situată în jurul organelor sau mai ales în interiorul ficatului", a declarat profesorul Alex Blakemore de la Universitatea Brunel.
Echipa implicată în studiu a analizat date de la mai mult de 500.000 de persoane cu vârste între 37 și 73 de ani, aflate în baza bio băncii din Marea Britanie. Conform Medicalxpress.com, echipa a folosit scanări RMN a taliei acestor oameni pentru a vedea dacă au stocat grăsimi suplimentare și dacă au semne de diabet de tip 2, atac de cord și risc de accident vascular cerebral.
Oamenii de știință au descoperit 14 variații genetice sau modificări ale moleculei ADN legate de un IMC mai mare (indicele de masă corporală), dar un risc mai scăzut de diabet zaharat. Au mai constatat scăderea tensiunii arteriale și riscul scăzut al bolilor de inimă. Studiul, publicat în revista Diabetes, a arătat că, pe măsură ce cresc în greutate, oamenii care au acești factori genetici, depozitează grăsimea în condiții de siguranță sub piele și astfel au mai puțină grăsime în organele lor majore, cum ar fi ficatul, pancreasul și rinichii.
,,Există multe persoane supraponderale sau obeze care nu au riscurile așteptate de boală metabolică asociată unui IMC ( indice de masă corporală) mai mare, în timp ce unele persoane cu greutate normală dezvoltă boli ca diabetul de tip 2", a afirmat dr. Hanieh Yaghootkar de la Universitatea de Medicină din Exeter.
În opinia cercetătorilor, descoperirile lor vor ajuta la înțelegerea mecanismelor care întârzie sau protejează persoanele supraponderale sau obeze împotriva diabetului zaharat de tip 2, a bolilor de inimă și hipertensiunii arteriale.
Detalii despre studiu găsiți pe siteul Asociației Americane de Diabet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.