Alimentația greșită este tot mai adesea invocată în foarte multe afecțiuni, fiind considerată cauza principală a unor afecțiuni cardiovasculare. Acestea, alături de diabet și cancer, sunt cele mai de temut afecțiuni care duc la deces.
Medicii spun adesea că aportul de substanțe nutritive este foarte important pentru menținerea sănătății, motiv pentru care multe persoane aleg să completeze alimentația cu suplimente alimentare.
Însă cercertătorii au descoperit că un aport adecvat de substanțe nutritive din alimente, nu din suplimente, este legat de o rată mai mică de deces, potrivit unui studiu din 2019, publicat de Annals of Internal Medicine, citează Harvard Medical School.
Legătura dintre suplimentele alimentare și deces
Oamenii de știință au analizat lagătura dintre alimente și suplimente și decese, indiferent de cauze, printre mai mult de 30.000 de adulți.
Rezultatele arată că aporturile adecvate de vitamina K, vitamina A, magneziu, zinc și cupru au fost asociate cu un risc mai mic de deces din cauza bolilor cardiovasculare - dar numai dacă au provenit din alimente și nu suplimente.
Ei au descoperit, de asemenea, că consumul excesiv de calciu din suplimente - mai mult de 1.000 de miligrame pe zi - a fost asociat cu un risc mai mare de deces prin cancer. Această cantitate este dificil de obținut din alimente, dar este mai ușor cu suplimentele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.