O echipă a spitalului Colentina a identificat o posibilă cauză care conduce la agravarea sau chiar la decesul pacienților de Covid 19. Studiul coordonat de medicii spitalului a concluzionat faptul că formarea trombozelor la unii dintre pacienții infectați cu SARS Cov 2 a fost determinată de un nivel scăzut de proteină S.
Această proteină are rol anticoagulant în organism. Toți cei 91 de subiecți ai studiului, care aveau un nivel scăzut de proteină S, au evoluat negativ manifestând forme grave, în timp ce alții au decedat.
Prima concluzie a studiului, unic în lume ca abordare, este că nivelul proteinei S influențează severitatea bolii Covid 19, vorbind așadar despre o relație cauză-efect.
„A fost ideea colegului meu pneumolog, dr Marius Balea Jr., care m-a sunat și mi-a zis că i se par trombozele mult prea importante și a căutat niște cauze. Am recrutat 91 de pacienți și am arătat că proteina S e scăzută la acești pacienți”, a declarat Prof. Dr. Cristian Băicuș, coordonatorul acestui studiu de cohortă.
O continuare a studiului, prin sprijinul oferit de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, ar putea identifica dacă nivelul proteinei S este influențat de infecția cu Sars Cov 2 sau dacă un nivel genetic scăzut determină agravarea bolii la unii pacienți.
„Medicina este unul dintre domeniile de interes ale Senatului Științific, datorită inovației și dinamicii din acest domeniu, care vizează sănătatea și calitatea vieții. Acest studiu ne-a atras atenția și ne-am propus să sprijinim continuarea lui, deoarece ar putea fi o contribuție importantă a specialiştilor români la cunoașterea noului coronavirus. Am semnat deja un acord de parteneriat cu coordonatorul acestui studiu și urmează să fie demarată următoarea etapă de dezvoltare”, a declarat Lăcărmioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Studiul a atras atenția și cercetătorilor internaționali și ar putea impune noi protocoale de tratament anticoagulant la pacientii Covid 19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.