Varianta Lambda a infecției COVID, care a fost identificată anul trecut în Peru și care s-a răspândit în majoritatea țărilor din America de Sud, devine cea mai periculoasă, arată un nou studiu publicat la sfârșitul luni iulie pe platforma de științele biologice și medicale, bioRxiv. Această variantă COVID este una extrem de infecțioasă și mai rezistentă la vaccinuri decât versiunea originală a virusului SARS-CoV-2, care a apărut inițial în orașul chinez Wuhan, susțin experții.
Potrivit studiului, varianta Lambda s-a răspândit foarte mult în ultima perioadă din cauza a trei mutații care au puterea de a se sustrage impactului pe care îl au anticorpii generați de trecerea prin boala COVID-19 sau de vaccin. Mutațiile coronavirusului au condus la apariția mai multor variante care provoacă boala COVID-19. Sunt considerate mai periculoase decât tulpina originală pentru că se răspândesc mult mai ușor și sunt mai agresive. Momentan, cercetătorii clasifică variantele SARS-CoV-2 în două moduri: variante de îngrijorare și variante de interes, cele din urmă fiind cercetate mai atent de specialiști deoarece generează mai multe mutații care pot duce la o agravare a pandemiei la nivel mondial, potrivit DC News.
Autoritățile din Vietnam susțin că au depistat o nouă variantă de COVID, un mix între tulpina indiană și cea britanică. „După efectuarea secvențierii genetice la pacienții nou detectați, am descoperit o nouă variantă care este un amestec de India și Marea Britanie. Mai precis, este o variantă indiană cu mutații care aparțin inițial variantei Regatului Unit”, a spus Nguyen Thanh Long, ministrul Sănătății din Vietnam.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.