Persoanele adulte care au un program regulat de somn prezintă un risc mai mic de îngrăşare, creşterea glicemiei, dezvoltarea bolilor de inimă şi a diabetului în comparaţie cu cele care nu adorm şi nu se trezesc la aceleaşi ore, conform unui studiu realizat în Statele Unite, citat joi de Reuters.
Deşi nu este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă subliniază importanţa somnului suficient şi de calitate, cercetarea se concentrează pe efectele respectării unui program regulat de odihnă, au notat cercetătorii în Scientific Reports.
''Programul neregulat de somn este des întâlnit în rândul persoanelor de toate vârstele'', a declarat Jessica Lunsford-Avery de la Universitatea Duke din Durham, Carolina de Nord. ''Însă, în rândul persoanelor vârstnice care au ieşit din câmpul muncii această problemă ar putea fi una accentuată'', a adăugat ea.
Pericol pentru inimă
Programul regulat de somn, denumit şi igiena somnului, este optim atunci când o persoană merge la culcare la aceeaşi oră în fiecare noapte şi se trezeşte la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă, inclusiv în zilele libere. Acest obicei contribuie la menţinerea unui nivel optim al ritmului circadian şi la reglarea funcţiilor organismului, precum apetitul şi digestia.
Lunsford-Avery şi colegii săi au analizat ciclurile de somn în cazul a circa 2.000 de adulţi cu vârsta medie de 69 de ani, cu ajutorul unui nou sistem de evaluare a programului de somn (Sleep Regularity Index).
Persoanele care manifestau o neregularitate a programului de somn aveau tendinţa de a merge mai târziu la culcare, de a dormi mai mult ziua şi mai puţin noaptea, se confruntau mai des cu starea de somnolenţă în timpul zilei şi se expuneau mai puţin la lumină în comparaţie cu cele care aveau un program regulat de somn.
De asemenea, programul de somn deosebit de neregulat a fost asociat cu un risc mai mare de a dezvolta în următorii zece ani boli de inimă, dar şi cu un pericol accentuat de apariţie a diabetului, hipertensiunii, hiperglicemie şi diabet.
Persoanele afro-americane, cele mai predispuse
Somnul neregulat a fost de asemenea asociat cu un nivel ridicat de stres şi depresie, cu potenţial de creştere a riscului de boli de inimă.
Persoanele afro-americane sunt cele mai predispuse la un program neregulat de somn, au notat autorii studiului.
Studiile viitoare ar trebui să ia în calcul acest mecanism ce asociază programul neregulat de somn cu riscul de dezvotlare a unor afecţiuni, dar şi relaţiile cauză - efect, a subliniat Lunsford-Avery.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.