Studenții de la Medicină cer stagiu la țară. Pe vremea lui Ceaușescu era obligatoriu

DCMedical Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Studenții de la Medicină cer stagiu la țară. Pe vremea lui Ceaușescu era obligatoriu - Foto: Freepick
Studenții de la Medicină cer stagiu la țară. Pe vremea lui Ceaușescu era obligatoriu - Foto: Freepick

O consultare publică realizată la începutul lunii octombrie de către Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România vine cu o solicitare de neimaginat înainte de 1989. Studenții din anii terminali și tinerii medici rezidenți cer reintroducerea stagiului de practică în localități din mediul rural.

Acest stagiu ”la țară” era obligatoriu înainte de Revoluție. Doar șefii de promoție, cercetătorii și cei care ajungeau cadre universitare aveau cum să evite cei trei ani de stagiu în rural.

După 1990, stagiul obligatoriu la terminarea facultății a fost redus la un an și s-a desfășurat în spitale, până la introducerea rezidențiatului. Cei admiși la rezidențiat în urma unui examen național primesc un post în spitalele din orașe, cei care nu iau  admiterea nu pot practica medicina și trebuie să mai aștepte un an pentru a da din nou examen. 

Pragul de admitere în rezidențiat: 60 sau 65% din media primului clasat?

Consultarea publică a fost realizată de FASMR după ce autoritățile au propus norme mai stricte de admitere la rezidențiat, stabilind că punctajul pe care trebuie să îl îndeplinească un candidat trebuie să fie minimum 65% din punctajul primului clasat, față de 60%, pragul din anii anteriori. Scopul acestei reglementări, conform Ministerului Sănătății, este creșterea nivelelor de pregătire și calificare ale tinerilor medici și îmbunătățirii calității serviciilor de sănătate.

Chestionarul propus de FASMR a fost completat de către 1459 de respondenți, dintre care 1166 studenți și absolvenți, precum și 113 medici rezidenți și 180 de alți respondenți (medici specialiști, lucrători din domeniul sanitari).  Rezultatele provin din toate cele 14 centre universitare medicale din România, precum și din Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, din Chișinău.

Creșterea pragului de admitere a fost respinsă de majoritatea celor chestionați, care au venit cu alte propuneri pentru creșterea nivelelor de calificare și îmbunătățirea calității în medicină.

REZIDENȚIAT 2022, NOI schimbări. Totul despre înscriere, tematică și bibliografie. Care este procentul LIMITĂ de promovare

Prea multe locuri la admiterea în facultate, prea puține la rezidențiat

Tinerii au sesizat că nu există o corelare între numărul studenților admiși în facultățile de medicină și numărul de posturi scoase la concursul de rezidențiat și au cerut adaptarea numărului de studenți admiși la facultățile de medicină în funcție de estimări care să țină cont de pensionarea unor generații și procentul de absolvenți care aplică pentru programe de rezidențiat în alte țări.

Introducerea unui an suplimentar de practică în zona rurală ar permite absolvenților să se familiarizeze îndeaproape cu îndatoririle unui medic, iar comunitățile din zonele rurale ar beneficia de asistența medicală necesară, se arată în comunicatul FASMR. Având în vedere coordonarea duală a rezidențiatului de MS și MEN, și astfel creșterea finanțării pentru acest program, ar putea fi organizate module auxiliare de pregătire, atât pentru rezidenți, cât și pentru coordonatorii și îndrumătorii acestora, legate de comunicare,de mental health awareness și de interacțiunea cu grupurile vulnerabile de pacienți.

Tinerii mai cer digitalizarea programului de rezidențiat, introducerea bibliografiei de rezidențiat în programa tuturor universităților și uniformizarea curriculei nivel național. De asemenea, se dorește punerea accentului pe practica din spitale, prin introducerea unor caiete de practică standard, ce ar cuprinde cerințe minime care să fie aplicate de toate facultățile și prin introducerea unor examene practice de tip caz clinic. Totodată, materia pentru examenul de rezidențiat ar trebui să se axeze pe statisticile demografice și epidemiologice din România și pe descoperiri științifice de actualitate.

75% dintre respondenți consideră că suplimentarea anuală a locurilor de licență fără o adaptare corespunzătoare a infrastructurii universitare ar putea duce la o scădere a calității învățământului academic.

Este necesară actualizarea curriculei predate în universități, în conformitate cu bibliografia pentru Examenul de Rezidențiat, mai spun studenții. Ar fi util ca pentru estimarea numărului de locuri la admitere să fie luate în calcul numărul aproximativ de medici care se vor pensiona corespunzător fiecărei generații de studenți și necesarul existent de medici din fiecare specialitate.

Rezultatele consultării pot fi descărcate prin click aici, potrivit FASMR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel