Stenoza aortică este o afecțiune cardiovasculară caracterizată prin îngustarea valvei aortice, ceea ce împiedică fluxul sanguin normal din ventriculul stâng al inimii către aortă și, implicit, către restul corpului.
Această îngustare forțează inima să muncească mai mult pentru a pompa sângele, ceea ce poate duce la diverse complicații cardiace.
Stenoza aortică poate fi cauzată de mai mulți factori, inclusiv:
- Calcificarea valvei aortice, care apare de obicei la persoanele în vârstă și este rezultatul depozitelor de calciu care se formează pe valvă, îngustând-o treptat.
- Defecte congenitale
- Febra reumatică - o complicație a infecțiilor streptococice care poate duce la cicatrizarea valvei aortice
- Endocardită - infecția endocardului.
"Pacienții au ca simptomatologie o oboseală din ce în ce mai importantă, o durere precordială, pentru că mai ales pentru ea se duc la medicul cardiolog, că îi doare în piept. Și nu în ultimul rând sincopele.
Deci acești pacienți, printr-o cantitate mică de sânge care iese prin valva aortică către structurile cerebrale, dacă se adaugă și o stenoză de artere carotide, pacientul va face sincope repetate. Va leșina!
Durerile anginoase sunt de asemenea dictate de cantitatea redusă de flux de sânge care ajunge în arterele coronare trecând prin aceeași valvă strâmtorată. Sigur că el dezvoltă și insuficiență renală tot prin calitatea proastă și cantitatea mică a fluxului.
Și așa, practic sunt afectate organele în general.
De aceea e foarte important ca pacienții cu stenoza aortică să ajungă la un tratament", a declarat dr. Rodica Niculescu, medic Cardiologie Intervențională la Spitalul Clinic SANADOR, pentru DC Medical.
Pronosticul pentru pacienții cu stenoză aortică variază în funcție de severitatea bolii și de momentul inițierii tratamentului.
Cu diagnosticul pus la timp și tratamentul adecvat, majoritatea pacienților pot avea o calitate a vieții îmbunătățită și o supraviețuire prelungită.
Este important ca persoanele suspecte de stenoză aortică să urmeze sfatul unui cardiolog pentru a primi un plan de tratament adecvat.
VSH mare: cauzele care duc la creșterea lui. Analiza pe care să o faci dacă ai un VSH mare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.