Stafilococul auriu: cât de PERICULOS este, de fapt

Anisia Nica |
Data publicării:
stafilococul auriu FOTO: Pexels @jorge sepúlveda
stafilococul auriu FOTO: Pexels @jorge sepúlveda

Stafilococul auriu: ce infecții cauzează, cum se manifestă și cât de periculos este?

Staphylococcus aureus este o bacterie care determină o gamă largă de infecții și manifestări clinice. Uneori, acest agent patogen este găsit atât în mediu, cât și pe pielea  și mucoasele oamenilor. De cele mai multe ori, bacteria nu determină probleme de sănătate, însă, în anumite situații, unii oameni pot fi afectați grav de prezența bacteriei.

Tipuri de infecție

Un studiu recent dezvăluie faptul că infecția cu stafilococul auriu este cea mai comună infecție bacteriană la om și poate cauza o gamă variată de patologii, precum:

-endocardită infecțioasă;

-infecții ale pielii și mucoaselor (foliculită, furunculoză etc);

-infecții ale oaselor;

-infecții pulmonare;

-infecții ale sistemului digestiv, gastroenterite;

-meningite;

-infecții urinare.

Uneori, infecția cu Staphylococcus aureus poate ajunge în sânge, determină șoc și uneori moarte.

Simptomele includ: febră, frisoane, durere și diferă în funcție de zona afectată. Spre exemplu, infecția la nivelul pielii se va manifesta prin roșeață, umflături, durere, febră, iar uneori pot apărea vezicule sau cruste.

Gravitatea simptomelor clinice diferă în funcție de tipul de infecție și de răspunsul fiecărui organism.

Purtătorii

Multe persoane sunt purtătoare de anumite bacterii sau virusuri periculoase, le pot transmite, dar nu ei nu fac boala și nu prezintă niciun fel de simptom. Acest lucru se întâmplă și în cazul stafilococului auriu, unde există mulți oameni care au pe piele și în nas această bacterie.

Infecția se transmite prin contact direct, prin atingerea pielii pacienților bolnavi sau a obiectelor contaminate (clanțe, telefoane mobile etc).

Tratament

Tratamentul infecțiilor cu stafilococul auriu este o provocare pentru medici din cauza faptului că bacteria este foarte rezistentă la antibioticele uzuale. Uneori, infecția se tratează simplu cu penicilină, dar tulpinile rezistente necesită antibiotice mai puternice. Se poate folosi vancomicina, dar tratamentul infecției cu stafilococul auriu trebuie stabilit doar după realizarea antibiogramei.

Uneori, tratamentul se poate limita doar la creme locale cu antibiotic. Oricare ar fi situația, infecția cu stafilococul auriu este o problemă de sănătate importantă, care necesită recomandări avizate și consult la medicul specialist. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel