Stație nouă de sterilizare, la Spitalul Universitar București

Dana Lascu |
Data publicării:

La Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB) a fost inaugurată astăzi o nouă staţie de sterilizare, în care au fost investiţi circa 1,4 milioane de euro.

Potrivit managerului Spitalului Universitar de Urgență din București (SUUB), conf.univ.dr. Adriana Nica, staţia a fost realizată cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi este asemănătoare cu cea de la Spitalul-Institut Karolinska din Suedia.
„Este un proiect pe care ni l-am asumat încă de anul trecut. Investiţia a fost realizată cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii. Valoarea investiţiei este de aproape 1,4 milioane de euro. Înseamnă că avem o staţie în care se spală tot instrumentarul din spital, se dezinfectează. Instrumentarul se spală automat, nu se mai folosesc metodele vechi de sterilizare. După ce acestea sunt spălate şi curăţate, vor intra într-un amplu proces de sterilizare conform noilor normative. Este similară cu cea a Spitalului Karolinska din Suedia", a arătat managerul unității medicale.

Sterilizare modernă

Odată astfel sterilizare, valabilitatea instrumentelor va fi mai mare.

„Sterilizarea a fost sigură şi înainte, pentru că nu ne jucăm cu viaţa oamenilor, însă acum procesul prin care aceste instrumentare chirurgicale sunt sterilizate are o valabilitate mai mare, în sensul că până acum, sterilizarea se făcea pe o perioadă mai mare de timp şi la o temperatură de peste 90 de grade, acum procesul se face pe o perioadă scurtă iar valabilitatea instrumentelor sterilizate poate să dureze şi până la o lună. Noi, la SUUB, nu putem să ţinem trusele sterile o lună de zile, pentru că fluxul de pacienţi este continuu şi aceste instrumentare sunt folosite de colegii medici chirurgi în sălile de operaţie. Este o trasabilitate a actului chirurgical mult mai mare. Se scanează fiecare instrument, fiecare cutie care intră la sterilizat. Prin coduri de bare se ştie clar unde este un anumit instrument", a explicat Nica.

Inaugurarea staţiei a avut loc în cadrul conferinţei aniversare prilejuită de împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea spitalului.

Monitorizareaa instrumentarului

Întreaga aparatură din staţia centrală de sterilizare este monitorizată de la distanţă, în timp real de către producător, care poate interveni în orice moment dacă apare vreo eroare în funcţionare.

În paralel, în cadrul SUUB a fost introdus şi un sistem de monitorizare automată, prin care se va ști, despre fiecare trusă chirurgicală, prin ce procese a trecut, în fiecare moment, astfel încât să se ştie exact când a intrat la spălat, când se sterilizează, când a ieşit de la sterilizat şi în ce sală de operaţie a ajuns.

Totodată, au fost schimbate şi containerele în care sunt ţinute instrumentarele şi în care sunt sterilizate. Astfel, au fost aduse containere noi, moderne, care permit păstrarea cel puţin o lună a instrumentarului în condiţii sterile, faţă de 24 de ore cât era anterior, se mai arată în comunicatul de presă al SUUB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel