Spitalul Militar Cluj. Ordinul Meritul Sanitar în Grad de Cavaler a fost înmânat comandantului Spitalului Militar Cluj-Napoca, Doina Baltaru, de către secretarul de stat în Ministerul Apărării Naţionale Mihai Dan Chirică. Acesta a citit şi mesajul de felicitare pe care ministrul Apărării, Gabriel Leş, l-a transmis personalului spitalului, în care spune că unitatea medicală este una performantă.
"Vă felicit pentru modul în care aţi acţionat pentru a duce la îndeplinire importanta misiune încredinţată, aceea de a salva vieţi şi de a veghea asupra stării de sănătate a personalului militar şi civil. Se cuvine să ne aducem aminte faptul că înfiinţarea Spitalului Militar de Urgenţă dr Constantin Papilian din Cluj-Napoca este legată de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. La două luni de la acest eveniment se hotărăşte de către administraţia română din Cluj, prin Ordinul Consiliului Dirigent, preluarea de către Garda Naţională Română a spitalului de zonă interior nr 400 de la fosta armată austro-ungară, iar ulterior spitalul primeşte denumirea de Spitalul Militar al Corpului 6 Armată. (...) Spitalul este unitate medicală modernă, cu o infrastructură operaţională de nivel ROL 2B care poate creşte până la nivelul ROL 3, cu posibilitatea internării permanente a aproximativ 300 de pacienţi", a arătat, în mesajul său, ministrul Gabriel Leş. Cu ocazia festivităţilor a fost amplasată pe spital şi sfinţită de către mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, o placă aniversară.
Spitalul Militar din Cluj a fost înfiinţat pe 28 mai 1919, în baza ordinului Marelui Stat Major, fiind subordonat Comandamentului Corpului 6 Armată şi purtând numele "Regina Maria". În perioada 1995-1996 personalul medical din spital a participat la misiuni în cadrul UNAVEM III Angola şi în cadrul Spitalului Militar de Campanie nr. 50 Somalia. Începând cu anul 2005, medici şi asistente din spital au participat la misiuni in Irak şi Afganistan. În anul 2000 se declară spital de urgenţă, iar începând cu data de 10 august 2001 i se atribuie denumirea de Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Constantin Papilian" Cluj-Napoca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.