Spitalul Județean de Urgență din Botoșani, concurs pentru posturi de șefi de secție

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Medic
Medic

Spitalul Județean de Urgență ”Mavromati” din Botoșani organizează concurs pentur ocuparea unor posturi de șefi de secție.

Spitalul Județean de Urgență ”Mavromati” din Botoșani organizează concursuri pentru ocuparea a nu mai puțin de 14 posturi de șef de secție.

Unitatea medicală are nevoie de coordonatori pentru Secțiile: ORL, Psihiatrie I, II și III – Acuți, Neanotologie, UPU-SMURD, Psihiatrie Cronici, Medicină Internă I, Neurologie, Toxicodependențe-Postcură și Secția Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.

Una din condițiile pe care treuie să leîndeplinească cei cae vor să se însrie la concurs este să aibă o experiență de minimum cinci ani în domeniu.

Ei trebuie săp obțină o notă peste 7 la fiecare dintre etapele de examinare, după care vor prezenta un plan de management al secției, pe care își propun să îl urmeze.

Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse până 30 octombrie, inclusiv.

Cei care au ocupat până acum aceste funcții își finalizeaă mandatul, notează stiri.botosani.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel