Spitalul Județean Buzău, anchetă în cazul decesului unui nou-născut

Adisa Codruț |
Data publicării:
Bebeluș FOTO: pexels.com
Bebeluș FOTO: pexels.com

Conducerea Spitalului Judeţean Buzău s-a autosesizat şi a demarat o anchetă administrativă după ce un nou-născut a decedat. Familia bebelușului nu a depus nicio reclamaţie la spital.

Spital, nou-născut. Conducerea Spitalului Judeţean Buzău s-a autosesizat şi a demarat o anchetă administrativă după ce un nou-născut a murit. Familia bebeluşului, care acuză de malpraxis doi medici de la Maternitatea Buzău, nu a depus nici o reclamaţie la unitatea spitalicească, a anunţat marţi Biroul de presă al spitalului, citat de Agerpres.

Copilul s-a născut în luna octombrie la Maternitatea Buzău şi a murit o lună mai târziu, la Spitalul "Marie Curie" din Capitală. Potrivit managerul Spitalului Judeţean Buzău, Claudiu Damian, conducerea spitalului s-a autosesizat din oficiu în acest caz, cu toate că familia nu a depus nici reclamaţie la adresa spitalului.

"S-a început o anchetă administrativă, au fost trimise adrese la cele două secţii ale Maternităţii în atenţia medicilor şefi de secţie şi a celor doi medici pe care familia îi reclamă şi în termen de cel mult 20 de zile după ce se va analiza dacă au fost respectate procedurile specifice şi protocoalele interne vom avea o primă concluzie", a declarat sursa citată.

Părinţii unui bebeluş care s-a născut în luna octombrie la Maternitatea Buzău şi a murit o lună mai târziu la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti acuză de malpraxis doi medici care au monitorizat gravide de la Maternitatea Buzău, secţie exterioară a Spitalului Judeţean Buzău. Aceştia au depus o reclamaţie la Colegiul Medicilor Buzău şi au formulat o plângere penală pentru ucidere din culpă la Poliţia municipiului Buzău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel