Spitalul din România, premiat pentru cea mai mare siguranţă oferită pacientului

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Salon de spital FOTO: pexels.com
Salon de spital FOTO: pexels.com

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, afirmă că premiile obținute la Gala Elitelor Medicale reprezintă recunoaşterea muncii angajaţilor, în 36 de ani de activitate medicală.

Spital, România. Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, dr Claudiu Puiac, a obținut Premiul pentru cea mai bună echipă de urgenţă pentru UPU-SMURD Târgu Mureş, Premiul pentru cea mai bună secţie spitalicească pentru Unitatea de Supraveghere şi Terapie Avansată a Cardiacilor Critici (USTACC) şi Premiul pentru spitalul cu cea mai mare siguranţă pentru pacient.

"Aceste premii care ni s-au acordat în cadrul Galei Elitelor Medicale, şi pe care le primim cu mare bucurie şi onoare, reprezintă, de fapt, recunoaşterea unei munci făcute cu dăruire şi responsabilitate, cu o mare investiţie afectivă, cu răbdarea şi puterea de a lua lucrurile mereu de la capăt, până la reuşită, de către cei aproape 4000 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în 36 de ani de activitate medicală. În numele tuturor angajaţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, mulţumesc organizatorilor pentru recunoaşterea şi preţuirea acordată şi vă asigur că vom continua cu aceeaşi dăruire misiunea noastră de a presta un act medical de cea mai înaltă calitate şi de a oferi pacienţilor cele mai bune îngrijiri, a arătat dr. Claudiu Puiac, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Peste 30 de premii de excelenţă în domeniul sănătăţii au fost acordate, joi seara, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Galei Elitelor Medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel