Prin Ordonanța de Urgență publicată pe 12 februarie în Monitorul Oficial se dă practic, voie, spitalelor private să intre în tratamentul decontat de stat prin două programe naționale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și în două acțiuni prioritate, finanțate de Ministerul Sănătății.
„Sunt programe pe care le extindem ca pilot”, a explicat dr Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, EXCLUSIV la Interviurile DC Medical. Este vorba de programele naționale de cancer și de boli cardiovasculare de la CNAS și de acțiunile prioritare pe infarct și ATI, ale Ministerului Sănătății.
Pacienții cu cancer și cei cu boli cardiovasculare
Practic, spune demnitarul, spitalele private care se vor acredita - dacă vor dori - și care vor intra în aceste programe, vor avea obligația să respecte la virgulă condițiile impuse de stat și să accepte să ofere toate serviciile pe care le oferă statul, în același preț, fără a emite vreodată, unui astfel de pacient, vreo factură.
„Pot fi spitale care nu vor face aceste contracte! Este libertatea lor să intre în acest contract cu Casa sau să nu intre! Deci, cei care vor face contract, vor putea face aceste operații. Spre exemplu, o tumoră de colon se poate opera într-un spital public, se poate opera într-un spital privat. În cadrul programului de chirurgie oncologică, CNAS va deconta egal! Și pacientul nu va plăti. (...) Tariful este negociat cu CNAS și nu au voie să ia în plus, deci vor trebui să facă în acest tarif!”, a punctat secretarul de stat.
Pacienții cu infarct și cu AVC
În cazul pacienților tratați prin acțiunile prioritare finanțate de Ministerului Sănătății, e vorba de programele de Infarct și ATI, spitalele private care vor vrea să facă aceste servicii și vor semna contractul cu CNAS, vor intra în circuitul existent deja.
„Bolnavul care face infarct va fi dus cu ambulanța la spitalul care are facilități de rezolvare și care este de serviciu în ziua respectivă, existând un sistem rotațional în care fiecare spital cu posibilități de îngrijire, înscris în acest program, deservește populația. Lunea e un spital, marți e altul. Acest sistem funcționează și reprezintă un succes al medicinei din România din ultimii 10 ani. Dar lucrurile au evoluat. Sunt din ce în ce mai mulți bolnavi cu infarct. Aceste centre, cele deja existente, sunt excedate, fac până la epuizare, epuizare a personalului, epuizare alocurilor. Sunt foarte mulți, din ce în ce mai mulți! (...) Astfel că spitalele acestea au ajuns să aibă o problemă în a gestiona numărul de pacienți cu infarct. Și atunci, și ei vor, cei care sunt implicați în treaba asta, să lărgească numărul, să fie mai multe spitale care tratează infarct, care intră în lanțul acesta, intră în regula aceasta a rotației. Deci, dacă în loc de cinci spitale, vor fi opt, atunci pe fiecare vor fi mai puțini pacienți. Bolnavul nu va alege, va fi dus de SMURD, de ambulanță”, a explicat dr Horațiu Moldovan.
În afară de aceste patru mari categorii de pacienți, toate urgențele medicale vor fi acoperite tot de spitalele de stat, ca și până acum, a punctat demnitarul.
„Vreau să mă înțelegeți. Există și alte urgențe, mult mai multe, în medicină, în afară de infarct! Am fost întrebat în conferință de presă dacă se întâmplă și cade bolnavul pe stradă pentru că are alteva, altă boală, ocluzie intestinală, accident rutier, politraumă, și îl duce ambulanța la cel mai apropiat spital privat. E obligat să-l trateze? Nu! Un astfel de pacient nu este în aceste programe (cele din ordonanță, n.r.), el este în același mecanism care a funcționat și până acum! Deci noi discutăm (în ordonanță, n.r.) strict doar de pacienți cu o anumită patologie: este vorba de acut, activități prioritare finanțate de Ministerul Sănătății, infarct, accident vascular cerebral cu terapia intensivă conexă, în unitățile care fac contract pentru treaba asta! Nu este obligația unui operator privat dacă vine bolnavul de pe stradă să-l rezolve gratis! Conform legii (spitalul privat, n.r.) trebuie să îi acorde primul ajutor și să-l redirecționeze în centrul corespunzător. Și asta face”, a subliniat dr Horațiu Moldovan.
Cu ce fonduri se va acoperi tratamentul celor patru mari categorii de pacieni în spitalele private, aflați din video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.