Sorina Pintea: „Sunt 45 de posturi aprobate la Săpoca. Ei spuneau că nu au buget, dar buget există”

Adisa Codruț |
Data publicării:
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Foto: DC MEDICAL
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Foto: DC MEDICAL

Sorina Pintea a arătat că cele 45 de posturi de la Săpoca era aprobate și buget exista. Ministrul Sănătății va face controale în toate spitalele de psihiatrie din țară.

Cele 45 de posturi la Săpoca erauaprobat, dar reprezentanții spitalului au spus, după atac, că nu erau bugetate. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, îi contrazice.
„Există posturi aprobate de Ministerul Sănătăţii, am înţeles că vineri au apărut posturile pe care spitalul urmează să le scoată la concurs. Eu le-am sugerat să scoată toate posturile aprobate la concurs, pentru că sunt 45 de posturi aprobate.

Ei spuneau că nu au buget, dar buget există. Cei de acolo ştiau că ministerul le plăteşte salariile; nici vorbă, nu ministerul face aceste plăţi. Deci, sunt mai multe aspecte care trebuie lămurite”, a declarat Pintea, citată de agerpres.ro.

Urmează controale în toată țara

Sorina Pintea a mai arătat că, cel mai probabil, de luni vor începe cotroalele în spitalele de psihiatrie și vor viza, nu doar spitalele din subordinea Ministerului Sănătății, ci toate unitățile de psihiatrie din țară.

„Vom începe controalele în toate spitalele de psihiatrie, nu doar în cele din subordinea Ministerului Sănătăţii, inclusiv în secţiile de psihiatrie. Săptămâna viitoare voi programa o întâlnire cu Comisia de psihiatrie şi cu reprezentanţii ONG-urilor, pentru a discuta ce putem face pe termen scurt şi pe termen lung. Astăzi am dat dispoziţie să se facă ordinul de control cu criterii, cu tematică şi probabil de luni vor începe controalele în spitale”, a spus ministrul.

Doi dintre pacienții răniți grav în urma atacului de la Săpoca sunt în stare gravă și au un prognostic rezervat. Dintre cei răniți, trei au fost în stare gravă, iar unul a decedat deja. A fost cea de-a cincea victimă care a decedat în urma atacului. Ceilalți șase au avut răni mai ușoare.

Pintea: „Posibil ca şi în celelalte saloane să existe câte doi pacienţi în pat”

„Din păcate, dintre pacienţii răniţi, avem doi în stare foarte gravă, cu prognostic rezervat. Este o anchetă în curs. Am văzut că Parchetul a decis deschiderea urmăririi penale in rem pentru neglijenţă în serviciu pentru personalul care a fost acolo. Cu siguranţă nu şi-a dorit nimeni să se întâmple asta, dar până la urmă există nişte responsabilităţi.

Cum am mai spus, nu cred în varianta minutului. Este exclus. Imposibil. Am văzut drumul pe care l-a parcurs acest pacient agresiv şi atacul nu putea să ţină un minut. Nu avea cum. E normal ca asistentelor să le fi fost frică, e un sentiment omenesc. Au chemat şi muncitorii de supraveghere care erau în secţia închisă, dar a fost prea târziu”, a afirmat Pintea.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că nu exclude varianta ca la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca să fi existat şi alte saloane cu câte doi pacienţi în pat.

„Eu am verificat doar saloanele 206 şi 207, dar există posibilitatea ca şi în celelalte saloane să existe câte doi pacienţi în pat. Există această posibilitate pentru că şi mie mi s-au relatat în particular anumite aspecte, cu toate că existau paturi libere”, a declarat Pintea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel