Sorina Pintea, despre infecțiile de la Maternitatea Giulești: Probe pozitive și sancțiuni

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Analize
Analize

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a prezentat astăzi rezultatele parțiale ale anchetei făcute de la Maternitatea Giulești, după ce 5 copilași născuți prin cezariană în această unitate sanitară au fost internați la Spitalul Grigore Alexandrescu cu infecție stafilococică.

Echipa formată din inspectori sanitari și medici epidemiologi din cadrul Compartimentului Supraveghere Epistemologică și Control Boli Transmisibile de la Direcția de Sănătate Pubică București au finalizat acțiunea de control la Maternitatea Giulești (cum este cunoscut publicului Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu"), ieri, la orele 18.30, a anunțat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Ce au controlat

Controlul a vizat respectarea:

  • normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate actului medical,
  • a normelor tehnice privind curățenia, dezinfecția și sterilizarea, precum și
  • a normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale.

„Controlul a fost realizat după ce, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu au fost internați 5 copii născuți prin cezariană la Maternitatea Giulești (Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu"), în perioada 25.03.2019-30.04.2019, cu posibile infecții stafilococice (MRSA), apărute după externarea lor din maternitate", a epxlicat ministrul.

4 angajați infectați, probe neconcludente și sancțiuni

„În cadrul verificării au fost prelevate un număr de 75 de probe de salubritate, 12 probe sterilitate, 18 probe de aeromicrofloră, 44 exudate nazale și 16 probe de apă sterile. Conform unui raport preliminar, rezultatele au relevat 4 probe pozitive de la exudate în cazul unei moașe care lucra în Blocul Operator, 2 asistente de la salonul de nou-născuți și o infirmieră de la salon nou-născuți. S-a depistat prezența stafilococului coagulazo-pozitiv în toate cele 4 cazuri. Probele positive de la personalul medical au fost trimise la Institutul Cantacuzino pentru tipare", a mai spus Sorina Pintea.

De asemenea, 4 probe sterile de apă au fost depistate neconforme. În acest caz au fost luate probe noi pentru refacerea verificării.

În cadrul raportului, echipa de control va aplica sancțiuni contravenționale personalului medical, dar și unității sanitare și va dispune măsuri de remediere a deficiențelor constatate, a mai spus ministrul Sorina Pintea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel