SMURD portabil: implant pentru stopul cardiac, în premieră în România

D.C. |
Data actualizării: | Data publicării:
Prelevare de organe
Prelevare de organe

Insuficiența cardiacă poate fi tratată chirurgical prin mai multe tipuri de implanturi. Lt. col. dr. Silviu Ionel Dumitrescu, șeful Secției Cardiologie 1 de la Spitalul Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”, a explicat, EXCLUSIV la Interviurile DCMEDICAL, care sunt acestea și cum funcționează ele ca un soi de SMURD portabil. Un astfel de dispozitiv de ultimă generație a fost implantat, în premieră națională, zilele trecute. 

„Progresia bolii – pentru că există o astfel de progresie - face ca la un moment dat tratamentul medicamentos să nu mai fie suficient. Ultimii ani au adus progrese foarte mari în ceea ce numim „dispozitive implantabile". Există mai multe astfel de dispozitive care ajută foarte mult în insuficiența cardiacă", a explicat, EXCLUSIV la DC MEDICAL, lt. col. dr. Silviu Ionel Dumitrescu, șef de lucrări, medic primar cardiolog și doctor în științe medicale, șeful Secției Cardiologie 1 de la Spitalul Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila".

Citește și: Dr. Silviu Dumitrescu: Insuficiența cardiacă, simptomele și cauzele ei

Medicul spune că un astfel de dispozitiv implantabil resincronizează funcția cardiacă, „modul în care este codus impulsul electric în inimă și, în felul acesta, îmbunătățește foarte mult parametrii la care inima funcționează, asigură un debit cardiac crescut și în felul ăsta îmbunătățește mult calitatea vieții și reduce mortalitatea".

Intervenția chirurgicală, în general, presupune introducerea unui generator de puls în fosa subclaviculară și a unor sonde, din care unele ajung fie pe inimă (pentru a o stimula) fie pe un anume nerv.

Ce tipuri de implanturi se folosesc

În primul rând, este vorba despre „Terapiile de tip ICD (Implantable Cardioverter Defibrillator, n.r.), care înseamnă un defibrilator implantabil". Acestea în principal, nu lasă inima să se oprească.

„Omul cu insuficiență cardiacă leșină, cade, i se oprește inima, implantul dă un șoc electric. Deci acest aparat, implantat în inimă, face lucrul acesta mai repede decât o poate face SMURD-ul", a punctat dr. Val Vâlcu, redactor/șef DC NEWS, moderatorul emisiunii.

„Da. Majoritatea pacienților cu insuficiență cardiacă dezvoltă aritmii, care sunt potențial amenințătoare de viață. Un defribrilator implantabil intervenind în momentul oportun, salvează practic viața pacientului cu insuficiență cardiacă. Acționează dacă există un ritm șocabil, dacă există fibrilație ventriculară sau tahicardie ventriculară. (O face) mult mai repede (decât SMURD-ul), pentru că o face instantaneu, practic. În momentul producerii acestei aritmii maligne, așa cum spunem în limbaj medical. Mai pe românește, în cazul acestei tulburări de ritm care face practic ca inima să nu mai bată, să nu mai poată să asigure sânge, o repornește. Dă acel șoc electric pe care-l vedem dat prin filme de către paramedici sau de către medicii de urgență, dă acest șoc intern", a explicat mecanismul, lt. col. dr. Silviu Dumitrescu.

Citește și: Cum se tratează insuficiența cardiacă, boala care l-a ucis pe Adrian Păunescu

Implant – premieră națională

Un al treilea tip de implantare tocmai a fost realizat, la Spitalul Militar, pe 18 ianuarie, și a fost o operație în premiră națională.

„Am implantat un dispozitiv de terapie de activare baroreflexă, este o nouă concepție în tratamentul insuficienței cardiace, care reechilibrează practic sistemul de reglare al inimii, în insuficiența cardiacă acest echilibru fiind pierdut. Este un dispozitiv care se aseamănă cu celelalte pe care le-am descris anterior, se implantează tot în fosa subclaviculară, numai că electrodul de stimulare nu se duce către inimă, ci se duce către nervul vag, realizând o stimulare a acestuia și și în felul acesta reechilibrând acele mecanisme de care vă spuneam", arată medicul specilist.

Riscurile implanturilor

Dar când și în ce condiții se implatează un astfel de dispozitiv? „Există criterii foarte bine definite de către societățile științifice, ghidurile noastre de practică medicală, care asigură selecția corectă a pacienților, pentru că aici, sigur, intrăm pe un teren foarte delicat", a spus chirurgul, care nu s-a ferit să vorbească și despre riscurile unei astfel de intervenții.

„Cu certitudine există și un risc al implantului, pentru că este un dispozitiv care se implantează printr-o mică intervenție chirurgicală. Inclusiv pacemaker-urile au riscul lor, există riscul infecțios spre exemplu. La un implant de ICD e cam același risc ca la un implant de pacemaker, la fel și la un CRT (Cardiac Resynchronization Therapy). Practic toate aceste dispozitive implantabile, în linii mari urmează aceiași pași, în implantarea lor. Presupun existența unui generator de puls, care se implantează în fosa subclaviculară, și existența uneia sau mai multor sonde care ajung în inimă. Ei, asta nu e chiar o procedură pe care poți să o faci fără să ai emoții chiar când ești după multe implanturi”, a detliat dr. Silviu Dumitrescu.

În afară de riscul implantării, există și un altul, ulterior operației.

„Spre exemplu, la ICD-uri, pacienții care primesc un asemenea dispozitiv sunt instruiți și știu că urmează în anumite circumstanțe să primească un șoc electric. Există tulburări psihice dată de această anticipare a șocului, descrise. Astfel că este bine să selectezi foarte corect pacienții și să nu implantezi dispozitive în mod inutil, pentru că totuși au riscul lor", continuă specialistul.

Ce alte mijloace terapeutice are la dispoziție medicul, află din video:  

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel