Sistemul nervos autonom este o parte esențială a sistemului nervos general care gestionează funcțiile automate ale organismului necesare supraviețuirii. Acesta face parte din sistemul nervos central, care include creierul și măduva spinării, și din sistemul nervos periferic, care include toate părțile care nu aparțin creierului și măduvei spinării.
Sistemul nervos periferic are, de asemenea, două subsisteme: sistemul nervos somatic, care include mușchii și nervii care transportă informații senzoriale, și sistemul nervos autonom, care conectează creierul la majoritatea organelor interne.
Sistemul nervos autonom este împărțit în trei diviziuni: sistemul nervos simpatic, care activează procesele organismului în timpul stresului sau al pericolului, sistemul nervos parasimpatic, care odihnește și digeră procesele organismului, și sistemul nervos energetic, care gestionează digestia alimentelor.
Sistemul nervos autonom ajută la controlul altor organe prin furnizarea de conexiuni fizice la creier, similar cu modul în care o casă utilizează cablajul electric pentru a controla luminile și alimentarea cu energie electrică.
Pe scurt, sistemul nervos autonom joacă un rol crucial în funcționarea generală a organismului și este esențial pentru menținerea unei bune funcționări.
Sistemele simpatic și parasimpatic echilibrează procesele organismului, asigurând bunăstarea și supraviețuirea. Acestea utilizează compuși chimici din glandele corpului și ale creierului ca semnale și energie electrică în neuroni, trecând de la comunicarea electrică la cea chimică, după cum este necesar.
Sistemul nervos enteric este complex, uneori considerat parte a sistemului nervos general, deoarece conține la fel de mulți neuroni ca și măduva spinării.
Acest echilibru este esențial pentru bunăstarea și supraviețuirea organismului. Sistemul nervos enteric este esențial pentru menținerea sănătății și funcționării generale.
Funcțiile organelor controlate prin sistemul nervos autonom
Sistemul nervos autonom este responsabil de controlul diferitelor funcții ale organelor din organism. Acesta reglează lățimea pupilelor, sistemul lacrimal, pielea, ritmul cardiac, tensiunea arterială, reacțiile sistemului imunitar, plămânii, procesul digestiv, ficatul și pancreasul, tractul urinar și sistemul reproducător.
Sistemul nervos autonom controlează mușchii care controlează ochii, nasul și gura, precum și mușchii care controlează transpirația și ridicarea părului. De asemenea, acesta reglează ritmul cardiac și tensiunea arterială și poate declanșa reacții ale sistemului imunitar precum infecții, crize de astm și reacții alergice.
Sistemul nervos autonom gestionează, de asemenea, căile respiratorii și pasajele care transportă aerul în și din plămâni. De asemenea, acesta gestionează digestia de la intestinul subțire la colon și menține mușchii închiși la nivelul rectului până la urinare. Sistemul nervos autonom reglează, de asemenea, eliberarea insulinei și a altor hormoni din pancreas și transformarea energiei stocate în glucoză.
Sistemul nervos autonom joacă, de asemenea, un rol crucial în funcțiile sexuale, inclusiv senzația de excitare și capacitatea de a avea orgasm. În general, sistemul nervos autonom joacă un rol vital în funcționarea generală a organismului.
Foto: Freepik @macrogaming727
Anatomia sistemului nervos autonom
Sistemul nervos autonom este o rețea de nervi care se întinde pe tot corpul, provenind din creier sau din măduva spinării. Acesta este format din 12 nervi cranieni, cu patru fibre nervoase în al treilea, al șaptelea, al nouălea și al zecelea nervi cranieni, responsabili de gestionarea diferitelor funcții corporale, cum ar fi dilatarea pupilei, focalizarea ochilor, lacrimile, mucusul nazal, saliva și organele toracice și abdominale.
Sistemul utilizează, de asemenea, majoritatea celor 31 de nervi spinali din regiunile toracică, lombară și sacrală. Aceste conexiuni nervoase controlează diverse organe, inclusiv inima, plămânii, ficatul, pancreasul, splina, stomacul, intestinul subțire și gros, colonul, rinichii, vezica urinară și organele sexuale. Hipotalamusul, o parte a creierului care gestionează funcțiile autonome, este o componentă-cheie a sistemului.
Afecțiuni și tulburări
Neuropatia autonomă este o afecțiune care afectează sistemul nervos autonom, provocând daune sau boli în timp. Exemple comune includ diabetul de tip 2, care poate provoca hipotensiune ortostatică și poate deteriora nervii care declanșează reflexul de creștere a tensiunii arteriale atunci când se stă în picioare.
Amiloidoza, o afecțiune autoimună și inflamatorie, este o altă cauză frecventă de neuropatie autonomă.
Afecțiunile genetice, cum ar fi boala Hirschsprung, sunt tulburări sau afecțiuni care se moștenesc de la unul sau ambii părinți la naștere.
Infecțiile, cum ar fi virușii sau bacteriile de la înțepăturile de insecte, pot provoca, de asemenea, leziuni nervoase.
Atrofia sistemului multiplu, similară bolii Parkinson, poate deteriora nervii autonomi în timp.
Otrăvurile și toxinele, cum ar fi metalele grele precum mercurul sau plumbul, pot deteriora nervii autonomi, la fel ca substanțele chimice industriale și alcoolul.
Traumatismele, în special leziunile măduvei spinării, pot provoca leziuni ale nervilor, putând duce la leziuni pe termen lung sau chiar permanente.
Tumorile pot, de asemenea, să perturbe sistemul nervos autonom.
Simptomele afecțiunilor sistemului nervos autonom depind de localizarea leziunilor, semnele cele mai probabile fiind probleme de ritm cardiac, amețeli, dificultăți de înghițire, dificultăți de digestie a alimentelor, constipație, incontinență, disfuncții sexuale, transpirație excesivă și probleme de toleranță la temperaturi ridicate.
Testele comune pentru diagnosticarea problemelor sistemului nervos autonom includ teste de sânge, electrocardiograme (EKG), electroencefalograme (EEG), electromiograme (teste de conducere nervoasă), teste genetice și imagistică prin rezonanță magnetică (IRM).
Tratamentele pentru afecțiunile sistemului nervos autonom pot fi specifice, în funcție de afecțiune și de cauzele care stau la baza acesteia. Unele tratamente pot trata afecțiunea în sine sau simptomele acesteia, în timp ce altele pot trata doar simptomele atunci când nu există tratament sau leac. În timp ce medicamentele pot ajuta în cazul anumitor afecțiuni, nu toate sunt potrivite pentru toți.
Cum pot preveni afecțiunile și problemele sistemului nervos autonom?
Pentru a preveni afecțiunile și problemele sistemului nervos autonom, este esențial să mențineți o dietă echilibrată, să evitați abuzul de droguri și alcool, să rămâneți activi din punct de vedere fizic și să purtați echipament de siguranță, după cum este necesar.
Deficiențele de vitamine, în special vitamina B12, pot afecta sistemul nervos autonom. Menținerea unei greutăți sănătoase poate ajuta, de asemenea, la prevenirea sau întârzierea apariției diabetului de tip 2, care afectează nervii autonomi în timp.
Echipamentul de siguranță în timpul activităților de muncă și de joacă poate proteja împotriva leziunilor nervoase și poate limita gravitatea leziunilor. Dacă aveți o afecțiune cronică care vă afectează nervii autonomi, cum ar fi diabetul de tip 2, este esențial să o gestionați conform recomandărilor medicului dumneavoastră.
Sistemul tău nervos autonom este o parte vitală a vieții tale, iar îngrijirea corpului tău, în special a sistemului nervos, este cea mai bună modalitate de a evita afecțiunile care pot provoca leziuni ale nervilor autonomi. Acest lucru vă permite să vă concentrați asupra a ceea ce doriți să vă concentrați în viața dumneavoastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
