Cercetatorii de la Institutul de Brain Lifespan (LiBI) din Spitalul de Copii din Philadelphia (CHOP) și de la Școala de Medicină Perelman a Universității din Pennsylvania au descoperit că tinerii și copiii cu OCS au, de asemenea, gânduri negre și un risc mai mare să experimenteze psihopatologii, inclusiv depresie și sinucidere. Acesta este primul și cel mai mare studiu care examinează OCS la peste 7.000 de participanți cu vârste între 11 și 21 de ani.
Rezultatele studiului au fost publicate în Jurnalul Academiei Americane de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului.
20% dintre tineri au gânduri negre
Cercetătorii au împărțit simptome obsesive și compulsive (OCS) în patru categorii: gânduri rele, repetare/verificare, simetrie și curățare/contaminare.
Mai mult de 20% dintre tineri au recunoscut că au gânduri rele care nu le dau pace, care includeau gânduri despre auto-rănire sau rănire alatora, imaginarea unor lucruri violente sau temerea că cineva ar face ceva rău fără să intenționeze.
Acești copii aveau un risc mai mare de a dezvolta psihopatologie gravă dincolo de tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), inclusiv depresie și sinucidere, se arată într-un material dat publicității de Spitalul de Copii din Philadelphia.
Aproape 40% dintre tinerii analizați în studiu prezintă cel puțin un comportament obsesiv sau compulsiv.
„Speranța noastră este că aceste rezultate vor determina atât profesioniștii din domeniul sănătații mintale, cât și medicii de disciplină non-mentală, cum ar fi pediatrii, să fie atenți la aceste simptome și să pună și astfel de întrebări în timpul consultațiilor", a spus cercetătorul principal de studiu dr. Raquel Gur, MD, doctor în medicină, director al LiBI și profesor de psihiatrie, neurologie și radiologie la Școala de Medicină Perelman.
„Aceste simptome pot fi vitale pentru identificarea adolescenților care sunt pe o traiectorie psihiatrică potențial debilitantă".
Un comportament de învățare, periculos în adolescență
„Acțiunile repetitive sunt frecvente la copiii mici și reprezintă, de fapt, o parte sănătoasă a dezvoltării", spune al doilea autor principal al studiului, dr. Ran Barzilay, doctor în medicină, psihiatru pentru copii și adolescenți și cercetător științific la LiBI. „Atunci când aceste simptome continuă în adolescență și încep să interfereze cu activitățile de zi cu zi este neapărată nevoie să examinăm cauza și să găsim tratamentele adecvate".
Studiul a găsit că OCS au fost frecvente la persoanele care nu au căutat ajutor medical pentru sănătate mintală (38,2%). Doar trei procente au respectat pragul pentru Tulburare Obsesiv-Compulsivă.
Simptomele obsesive și compulsive au fost mai frecvente la femei și după pubertate. Cercetătorii sugerează că aceste simptome pot fi o fereastră pentru clinicieni de a sonda și de a identifica condițiile psihiatrice grave care se vor instala ulterior.
Studiu poate fi găsit AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.