Silviu Prigoană a murit. Ce s-a întâmplat, de fapt: "Nu existau semne că s-ar fi înecat"

Monika Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
silviu prigoana - FOTO: Agerpres
silviu prigoana - FOTO: Agerpres

Silviu Prigoană a murit. Urma să împlinească 61 de ani în luna decembrie.

Update: Informații de la ISU Brașov

În această după amiază, un bărbat în vârstă de 60 de ani a suferit un stop cardio-respirator într-un restaurant din localitatea Șimon. 

Un echipaj SMURD de la punctul de lucru Moieciu s-a deplasat imediat la fața locului și a început aplicarea manevrelor de resuscitare.

Ulterior, a ajuns la fata locului și o ambulanță SAJ cu medic, însă, din nefericire, în ciuda tututor eforturilor depuse, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decesul acestuia de către medicul de pe ambulanță.

Update: Ce s-a întâmplat, de fapt. Ce spun medicii ajunși la fața locului

”La ora 14:15 s-a primit un apel la 112 în care se anunţa că un bărbat este inconştient într-un restaurant din staţiunea Bran. La locul incidentului s-a deplasat un echipaj al SMURD aflat în zonă, care a constatat că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, este în stop cardio-respirator şi, conform protocoalelor noastre, a fost solicitat un echipaj superior, adică unul cu medic şi, astfel, un echipaj de-al nostru a fost trimis din Braşov. La sosire, echipajul SAJ a continuat manevrele de prim-ajutor, însă, la ora 15:30 a fost pronunţat decesul”, a afirmat reprezentantul SAJ Braşov.

Potrivit acestuia, nu au existat semne că pacientul s-ar fi înecat cu mâncare.

”Am vorbit cu colegul meu care a fost la faţa locului, unul experimentat, care a spus că nu existau semne că s-ar fi înecat. Pacientul era cunoscut cu antecedente cardiace şi neurologice. Însă trebuie să fim rezervaţi până după autopsie, deoarece, dacă bolul alimentar a ajuns la plămâni, raportul medicului legal ar putea schimba situaţia”, a precizat dr. Liviu Stelea, conform Agerpres.

Autopsia va fi efectuată la IML Braşov.

........................

Update: Silviu Prigoană a murit

Din informațiile DC Medical, incidentul care a dus la moartea lui Silviu Prigoană a avut loc la un restaurant din satul Șimon, comuna Bran. Silviu Prgoană a fost găsit în stop cardiorespirator. S-au aplicat manevre de resuscitare, fără succes.

"A fost solicitată o ambulanță la fața locului la ora 14:13", ne-a spus Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

"În această dupa-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesiszati cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate.

Echipajul medical sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă,  în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului.

În cauză, la acest moment, se desfăsoară actvitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unitătii de parchet competente", informează IPJ Brașov.

Surse DC News susțin că decesul s-a constatat în jurul orei 15:30, după aproximativ 50 de minute de manevre de resuscitare.

................

Știre inițială

Vezi și: Silviu Prigoană a murit. Monica Pop, dezvăluiri: Nu a avut simptome de infarct. Nu avea nicio patologie

Omul de afaceri Silviu Prigoană, fondatorul postului Realitatea TV, a decedat recent după un accident tragic, în care s-a înecat cu mâncare. Conform surselor de la Realitatea Plus, incidentul a avut loc în timpul unei mese, iar încercările de resuscitare au fost zadarnice.

Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii "Culisele Statului Paralel", a reacționat cu un mesaj emoționant, exprimându-și durerea pentru pierderea acestuia.

"Făcusem planul să mai facem emisiuni de dezvăluiri pentru că aveam foarte multe lucruri de spus despre cum Statul Paralel, efectiv, i-a distrus afacerea și i-a luat tot. A fost o primă apariție, dar iată că a fost ultima...înțeleg că a fost un accident stupid. Am fost prima care a aflat.

Era la masă cu cineva, nu era în București, a făcut un acces de tuse, probabil s-a înecat. A căzut la pământ...cel cu care era la masă a sunat la 112 și au încercat să-l resusciteze. A ajuns medicul acolo...nu au reușit, din păcate.

Este o mare pierdere, în primul rând pentru presă, pentru că el a fondat, într-adevăr Realitatea TV și s-a bătut cu foarte multă guverne pentru ca această televiziune să supraviețuiască. Este unul din oamenii care a simțit pe pielea lui ce înseamnă Statul Paralel. A început să povestească săptămâna trecută și plănuiam să facem o următoare emisiune care să prezinte documente.

Din păcate, acum nu o să mai poată", a spus Anca Alexandrescu, potrivit Realitatea TV, subliniind că acest accident a fost o pierdere semnificativă, în special pentru presă, având în vedere implicarea lui Prigoană în fondarea Realitatea TV și în lupta pentru supraviețuirea acesteia.

Silviu Prigoană, născut pe 22 decembrie 1963 în Gherla, a fost un important om de afaceri și politician, cunoscut și pentru activitatea sa ca acționar principal al Rosal Grup și fondator al posturilor de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV. În perioada 2008-2012, a fost deputat de București din partea PD-L.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel