Sevrajul de la jocuri de cazino, unul din primele semne de dependență

DCMedical Team |
Data actualizării: | Data publicării:
cazino
cazino

Te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni nu reușesc să renunțe la jocurile de noroc, nici în momentul în care pierderile financiare încep să le afecteaze viața? Ce se întâmplă în mintea unui jucător care promite că se va opri, dar revine mereu la cazino?

Cel mai probabil, acesta este unul din primele semne de dependență: sevrajul de la jocuri de cazino. Află mai multe despre acest fenomen ascuns și periculos din articolul de astăzi! Vezi cum poți recunoaște această problemă și care sunt cele mai bune soluții pentru a o trata!

Simptomele sevrajului din jocuri de noroc

Sevrajul din jocuri de noroc se manifestă printr-o varietate de simptome fizice, dar mai ales, emoționale/psihice. Toate acestea afectează afectează în mod semnificativ viața dependentului, care de multe ori ascunde problemele sale de cei din jur. Dacă bănuiești că o persoană din jurul tău suferă de sevraj sau ești chiar tu în situația asta, iată la ce simptome trebuie să fii atent:

Anxietate

Printre principalele simptome emoționale se numără anxietatea, care instalează în persoanele afectate o stare constată de neliniște și iritabilitate. Această nervozitate reprezintă adesea o reacție la lipsa stimulării oferite de jocurile de noroc. 

Depresie

Printre primele semne ale depresiei se numără: sentimentele de tristețe profundă, lipsa constantă de speranță sau incapacitatea de a duce la capăt activitățile de zi cu zi. Depresia poate apărea din cauza pierderilor financiare sau a sentimentului de vinovăție pe care îl trăiesc de multe ori dependenții de cazino.

Dureri de cap, greață, amețeli

Stresul constant asociat cu sevrajul poate provoca dureri de cap severe și amețeli frecvente în corpul celor aflați în sevraj. Aceștia mai pot suferi și de greață, dureri de stomac sau palpitații cauzate de anxietate. 

Insomnie

Starea de agitație în care trăiesc constant personale cu sevraj poate duce la tulburări de somn. Acestea fie au dificultăți în a adormi, fie au un somn deloc odihnitor, perturbat de gândurile legate de jocurile de noroc. 

Izolare socială

Cei care se confruntă cu sevrajul provocat de jocuri de cazino tind să se izoleze de cei din jur. Ei pot evita orice fel de interacțiune cu familia sau prietenii deoarece se simt vinovați pentru comportamentul lor.

Se poate scăpa de dependența de jocuri fără tratament de specialitate?

Mulți se întreabă dacă se poate scăpa de dependența de jocuri fără tratament de specialitate. Răspunsul este: Da, dar mult mai greu. Există cazuri rare de persoane care reușesc să se oprească singure sau cu sprijinul celor apropiați. Pentru cei mai mulți, însă, ajutorul specializat este esențial! Dependența de cazino este o problemă complexă care necesită o abordare profesionistă pentru a fi tratată eficient.

Stigmatizarea ludomaniei sau perpetuarea cercului vicios

Stigmatizarea ludomaniei este unul dintre obstacolele de care se lovesc adesea dependenții de cazino în calea spre vindecare. Din cauza rușinii pe care o simt față de cei din jur și a fricii de a fi judecați, mulți evită să ceară ajutor. Acest tip de stigmatizare nu doar că împiedică tratamentul, ci și perpetuează această problemă națională de sănătate mintală. Astfel, oamenii din preajma celor afectați (familie, prieteni, colegi) contribuie fără să vrea la menținerea cercului vicios prin lipsa lor de suport. 

Diagnosticarea dependenței de jocuri

Diagnosticarea dependenței de jocuri se face strict în baza unei evaluări specializate. Aceasta este realizată de un medic specialist în sănătate mintală și poate include: 

Interviuri clinice: discuții detaliate cu pacientul pentru a înțelege impactul pe care jocurile de noroc îl are asupra vieții sale;

Chestionare standardizate: specialiștii folosesc diverse autoevaluări pentru a înțelege severitatea problemei dependenților;

Evaluări psihologice: dependența de jocuri de cazino este adesea asociată cu depresia  sau anxietatea, de aceea în multe cazuri sunt folosite și testele psihologice pentru a diagnostica pacientul. 

Căi de tratament și resurse utile

Dacă și tu te confrunți cu o dependență de jocuri de noroc sau cunoști pe cineva care suferă de asta, trebuie să știi că există multe căi de tratament. Acestea pot fi adaptate în funcție de nevoile fiecărei persoane, însă scopul lor rămâne același: de a ajuta persoanele afectate să depășească dependența de cazino! Iată care sunt cele mai utile tratamente și resurse în lupta cu o astfel de problemă: 

Prevenție

Înainte de a ajunge să tratezi o astfel de problemă, ai posibilitatea să o previi. Informează-te despre jocurile de noroc și joacă responsabil pentru a nu fi nevoie să apelezi la una dintre soluțiile de mai jos.

Terapia individuală

Ședințele regulate de terapie individuală cu un specialist în dependențe reprezintă de multe ori cea mai bună soluție. Aici poți primi suportul emoțional de care ai nevoie și un plan de tratament personalizat nevoilor tale. 

Terapie de grup

Grupurile de suport le oferă dependenților de cazino un spațiu sigur în care pot discuta problemele lor fără a se simți judecați. Membrii grupului pot învăța din experiențele celorlalți și se pot încuraja reciproc în procesul de recuperare.

Tratament medicamentos

În unele cazuri mai grave, medicii specialiști pot prescrie medicamente speciale pentru tratamentul simptomelor asociate dependenței, cum ar fi anxietatea sau depresia. 

Clinici specializate

Dacă situația este cu adevărat gravă, pacientului i se poate recomanda internarea într-o clinică cu programe speciale pentru dependenții de cazino.

Concluzie

Dependența de jocuri de cazino este o problemă devastatoare, atât pentru cei care trec prin asta, cât și pentru persoanele din jurul lor. Din fericire, în ziua de astăzi există numeroase resurse și căi de tratament pentru a ajuta persoanele afectate să se recupereze. 

De menționat este că educația cu privire la jocurile de noroc joacă un rol esențial în combaterea dependențelor. Dacă totuși ajungi să simți câteva dintre simptomele sevrajului, apelează la ajutor de specialitate cât mai repede și recapătă controlul asupra vieții tale!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel