Într-un interviu pentru DC Medical, renumitul medic Dorin Sarafoleanu ne-a vorbit despre problemele acute ale societății contemporane și a subliniat lipsa de încredere și solidaritate care ne afectează profund.
Prof. dr. Dorin Sarafoleanu a atras atenție că, în prezent, încrederea dintre indivizi este una tot mai scăzută și consideră că există o intenție clară de dezbinare a societății, lucru ce are consecințe negative asupra imaginii noastre naționale și internaționale. De aceea, într-un astfel de context, nevoia de solidaritate devine crucială pentru reconstrucția unui sentiment de unitate și comunitate.
"Efectul placebo există. Dacă mergeai pe vremuri la un medic renumit, simplul fapt că aveai acces la el îți dădea încredere și rezolva, poate, jumătate din problemă. Se spune că efectul placebo ar avea un efect și că ar vindeca pe jumătate. Astăzi, când e atâta neîncredere în medici, pe internet e plin, când avocatul așteaptă la intrarea sau la ieșirea din spital să te întrebe dacă îl dăm în judecată pe medic, îl târâm în proces pe medic, ce ar trebui să se schimbe?", a spus jurnalistul Val Vâlcu, moderatorul interviului.
"Este o observație foarte pertinentă și vreau să vă spun că intră în procesul global de lipsă de încredere pe care societatea noastră îl trăiește la ora actuală. Noi nu mai avem încredere unul în celălalt, nu mai avem solidaritate.
Pe toate căile se urmărește cu asiduitate (n.r. stăruință, perseverență) ca lumea să fie dezbinată.
Și eu cred că acest lucru nu duce la un prestigiu național și internațional corespunzător.
Vreau să vă dau un citat din memorie, despre Rege. Acest lucru l-a spus Regele Mihai I în Parlamentul României înainte de a muri - Fiecare generație poartă pecetea modelelor ei și a doua frază pe care a spus-o Regele în Parlamentul României a fost - cu fiecare generație, țara își dobândește prestigiu internațional și dreptul de a exista.
Și atunci, problema se pune că noi trebuie să luptăm cu această dezbinare pe care n-o suportăm numai noi. Se pare că este generală și se pare că trebuie să nu fim dezinformați, să luptăm împotriva fake news-ului.
Avem nevoie de lucruri precise, care să ne coaguleze și să ne adune.
Pe de altă parte, avem nevoie ca cei care gândesc sistemul să apeleze, și încă sunt destui în viață și coerenți, la oameni care au în spate o carieră, care au o experiență internațională, care au reușit să ridice prestigiul medicinii prin ceea ce au scris, ce au făcut tratate, congrese, ș.a.m.d. și care, în mod firesc, cam știu ce se întâmplă, cum trebuie preîntâmpinată obezitatea, cum trebuie să luăm niște măsuri pentru cancer...", a spus prof. dr. Dorin Sarafoleanu, în exclusivitate pentru DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.