„Dacă m-ar fi întrebat cineva ce fac vara asta, sigur – sigur nu aș fi zis covid. Aveam alte planuri, tot de pandemie, că deh, și am crezut că dacă mă păzesc, nu îl fac. Dar am făcut. Am ales să nu vorbesc despre asta până nu îmi trece și până nu trece și ceva timp de când mi-a trecut din mai multe motive. (pun intended)”, își începe povestea scriitoarea Petronela Rotar, pe blogul personal.
Iată un fragment din povestea ei:
„Dar acum, că sunt bine deja de o vremuță și ieșită iar în lume, pot să vă povestesc cum a fost la mine, în caz că nu credeți că boala există, iar în caz că credeți, poate vă ajută să știți la ce să vă așteptați dacă o luați. Reiau întrebările și răspunsurile pe care le-am primit repetitiv de la cunoscuți în perioada asta:
De unde am luat virusul, mai ales că eu m-am ferit și mi-am luat mereu măsuri, am purtat mască, am dezinfectat și cumpărăturile?
Nu de pe terase, nu de la mare, nu din magazine sau din pădure – ci din cercul foarte restrâns de apropiați de care nu m-am ferit, din familie adică – am văzut că și studiile spun asta și are mult sens. Fiindcă fiecare membru din cercul apropiat mai are pe cineva apropiat în afara cercului, care mai are pe cineva apropiat și tot așa. Noi am ținut, din fericire, boala în familie și am reușit să o răspândim doar între noi, nu am mai dat nimănui altcuiva fiindcă ne-am izolat repede. Fie-mea mică a fost pacientul zero și a avut aceleași simptome ca mine, doar că a trecut mai ușor peste ele și nu a rămas cu sechele, s-a vindecat relativ rapid, fie-mea mare care era plecată nici nu a făcut și nu i-am mai permis să se apropie până nu am fost bine. Deci și cei tineri fac boala, cu simptome și tot tacâmul. Detaliu important: în perioada când nu știam că am boala am stat aproape de tot, vreme considerabilă, de un singur om din afara familiei, o prietenă bună, dar ea nu a luat – testele ei au ieșit negative, și PCR, și anticorpi.
Cum s-a manifestat?
Mai întâi, ca o răceală obișnuită. Mi-a curs nasul, durere ușoară de sinusuri. Am sunat imediat medicul, mi-a zis că nu e simptom de Covid, să stau liniștită și să iau Nurofen răceală și gripă – cu o zi înainte spălasem mașina afară, în ploaie, am zis că na, poate fi de acolo. Dar, pentru că e pandemie, am luat în calcul din primul moment că poate fi și coviduț și am avut grijă să nu intru în contact direct cu nimeni. Cu prietena mea deja eram. Apoi, când mi-a dispărut brusc, dar brusc în sensul cel mai literal al cuvântului, mirosul și gustul, am știut că e covid și imediat m-am dus să mă testez. Între timp, și fie-mea mică pățise la fel. Bineînțeles că testele au ieșit pozitiv, ar fi fost de mirare să fi fost altfel.
Am avut simptome amestecate, preponderent neurologice și digestive. După prima fază cu nasul care curgea, mucoasa s-a uscat foarte tare și simțeam că respir foc când trăgeam aer pe nas. Plus dureri de ochi și cap, în spatele sinusurilor, lipsă miros și gust, o oboseală foarte stranie, diaree și dureri de stomac. Nu am tușit, nu am făcut febră. Mi-am monitorizat mereu saturația de oxigen, nu a coborât sub 96-97. O singură dată, dar era pe panică, și-a revenit cum am făcut niște exerciții corecte de respirație și m-am liniștit. Nu am necesitat internare și m-am tratat cu ajutorul unor medici pe care îi cunosc din spitale Covid în SUA și Brașov, care mi-au zis ce să fac și să iau, asta și fiindcă la DSP nu a răspuns nimeni și nici nu m-a sunat nimeni în toată perioada (era și vid legislativ), iar medicul de familie a zis că să mai încerc la DSP, unde în continuare nu răspundea nimeni. Haos total, spitalele pline, oameni puțini la DSP, dar asta știți deja. Însă am luat în calcul tot timpul că, dacă mă simt mult mai rău, voi suna după ambulanță. Din fericire, nu a fost cazul.
Ce pot spune despre boala asta e că e foarte stranie. Ce am simțit nu a semănat cu nicio altă boală pe care am avut-o vreodată. Nici durerile de cap, nici oboseala din mușchi și tot corpul, dar mai ales anosmia – pierderea mirosului – nu au fost simptome pe care să le mai fi avut înainte. Dintre toate, să rămâi brusc fără miros – și apoi și gust, a fost cel mai ciudat, dar și cel mai greu de suportat. Miroseam în disperare sticluțe cu parfum tare, dar nu simțeam absolut nimic. Nimic, nada. O lume fără mirosuri și gusturi e o lume în care mi se pare imposibil de trăit. În fiecare dimineață primul lucru pe care îl făceam era să verific dacă simt mirosuri. Cea mai fericită zi dintre toate a fost cea în care mi-am recăpătat, chiar dacă parțial la început, mirosul.
Cât a durat?
Aproximativ două săptămâni, din care una a fost mai serioasă. Însă a durat și încă durează recuperarea. Nici nu am ieșit din casă decât foarte puțin în primele zile după vindecare, fiindcă oboseam și mi se făcea rău după doi-trei kilometri de umblat pe jos – și nu de la plămâni, respirație, cum am mai citit pe la alții care au avut simptome respiratorii, ci din tot corpul, cumva, foarte greu de descris. Încă nu am curaj să alerg și abia de vreo trei zile am reînceput să fac ceva mișcare, ușurel, în casă. Și încă durează durerile de cap – sinusuri, nu știu când voi scăpa de ele, sunt exasperante pur și simplu. Există oameni care povestesc că au rămas cu sechele până la 16-20 de săptămâni după vindecare, apoi durerile sau simptomele reminiscente au dispărut brusc”, a scris Petronela Rotar.
Ce a fost mai greu de suportat în toată această experiență, cu ce sechele a rămas și cum se vede viața după COVID, aflați pe blogul ei (link direct).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
