Epidemiologul Emilian Popovici a făcut câteva recomandări în privința riscului din iarbă, căpușele, care sunt prezente începând de la finalul primăverii până la începutul toamnei, cam în toate zonele și județele țării.
De altfel, susține medicul, nu este cazul să li se spună oamenilor ”să nu iasă din casă din cauza căpușelor”, însă că poate să le recomande acestora o serie de măsuri de precauție.
”Se pot lua niște măsuri de precauție și aici este vorba despre purtatul hainelor de culoare deschisă este indicat atunci când se iese la iarbă verde pentru că putem să vedem paraziții mai ușor atunci, de asemenea, este bine să se poarte, chiar dacă este cald, pantaloni lungi, cămăși cu mânecă lungă, încălțări adecvate”, a spus medicul epidemiolog, la Digi 24.
La ce trebuie să fim atenți la revenirea de la iarbă verde
”După ce am ieșit la iarbă verde este indicat să facem un duș, pentru că îndepărtăm prin duș paraziții care eventual nu au intrat în piele și, în același timp, o inspecție a corpului. Deci după am inspectat hainele facem și o inspecție a corpului și bine-înțeles dacă vedem că a apărut o aluniță unde nu aveam ne gândim că poate să fie o căpușă și atunci, sigur că putem să luăm al doilea rând de măsuri și anume să ne eliberăm de acest parazit.
Nu este foarte complicat. Sigur, dacă avem posibilitatea să ne adresăm unui serviciu medical, iar un cadru medical, fie mediu, fie medic are și o pensă cu care să extragă căpușa și știe și tehnica pentru asta”, a mai spus epidemiologul.
Ce NU trebuie făcut, sub nicio formă
”Dacă nu avem însă această posibilitate, atunci, tot cu o pensetă, nu trebuie să fie una foarte specială, cât să putem să prindem corpul căpușei care este deasupra tegumentului, cât mai aproape de tegument și apoi, prin rotire în sensul invers acelor de ceasornic să o rotim până se eliberează.
De ce este bună această manevră, pentru că se poate trage și ușor în sus, însă foarte atent pentru a nu rupe corpul căpușei fiindcă altfel, dacă capul acestui parazit rămâne în piele se pot provoca infecții locale.
De asemenea, unii recomandă să se dea cu spirt pe căpușă, înainte să fie extrasă, sau cu betadină sau prin încălzire.
Nu este indicat acest lucru, sub nicio formă, pentru că, într-adevăr, căpușei nu-i convine dacă pui spirt medicinal pe ea, dar în momentul acela ea poate elibera, printr-un soi de vărsătură exact acei agenți patogeni pe care nu-i dorim în corpul nostru.
Practic, nu punem nimic pe căpușă și nici nu o încălzim, nu îi facem nimic înainte de a o extrage, o extragem și după facem dezinfecția locului respectiv, cu betadină sau cu spirt medicinal”, a mai spus medicul.
România, în topul consumului de antibiotice. Medic: Vor determina complicații cerebrale
Se recomandă administrarea unui antibiotic
Mai mult, a afirmat epidemiologul, după întreaga operațiune este indicat administrarea unui tratament cu antibiotic, Doxiciclină de 100 mg, medicament ce se poate achiziționa doar cu prescripție medicală.
De asemenea, a mai spus dr. Emilian Popovici, dacă extragerea căpușei se face în primele 72 de ore după ce parazitul a intrat în piele, ”este utilă administrare de Doxiciclină 100 mg, două capsule, practic 200 mg în prima zi și încă 100 mg în ziua a doua”, subliniind în același timp că ”nu înseamnă că orice căpușă dacă ne-a abordat automat vom face boala Lyme sau encefalită de căpușă sau o febră hemoragică, dar este bine să ne luăm niște măsuri pentru a nu fi, acele cazuri, câte sunt ele, în care pot să apară asemenea boli grave.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.