Scleroza multiplă, mai activă din cauza alergiilor alimentare

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Scleroză multiplă
Scleroză multiplă

Alergiile alimentare sunt asociate cu niveluri crescute ale activității bolii la pacienții cu scleroză multiplă (SM), arată cercetările publicate online în Jurnalul de Neurologie, Neurochirurgie și Psihiatrie.

Cercetătorii spun că au identificat o legătură potențială între alergiile alimentare și apariția episoadelor în scleroză multiplă.

Scleroza multiplă este o boală a sistemului nervos central care poate afecta echilibrul și mobilitatea. Exact modul în care alergiile alimentare pot exacerba SM nu este clar. Dar cercetătorii au spus că rezultatele sugerează că acestea ar putea impulsiona inflamația legată de scleroza multiplă.

Boală mai activă la cei cu alergii

Descoperirile noastre sugerează că pacienții cu scleroză multiplă (SM)cu alergii au o boală mai activă decât cei fără, iar acest efect este determinat de alergii alimentare", spun autorul studiului Dr. Tanuja Chitnis, specialist în SM, și colegii săi.
Alergiile pot modifica, de asemenea, bacteriile intestinale, care pot produce substanțe chimice care afectează sistemul nervos central, au afirmat autorii studiului.

Deoarece acesta este un studiu de observație, nu se poate dovedi legătura cauză și efect. Cercetări suplimentare sunt necesare pentru a confirma rezultatele, a declarat Chitnis, neurolog asociat la și Spitalul Brigham and Women's din Boston, și co-autorii săi.

Studiul a fost publicat online pe 18 decembrie în Jurnalul de Neurologie, Neurochirurgie și Psihiatrie (Journal of Neurology, Neurosurgery and Psychiatry).

Acesta a inclus analizarea a mai mult de 1.300 de pacienți cu SM în Statele Unite. Participanții au oferit detalii despre alergii și simptome de alergii la alimente, medicamente sau mediu între 2011 și 2015. Mai mult de 900 au avut una sau mai multe alergii, în timp ce restul nu aveau alergii cunoscute.

Dintre pacienții cu alergii, aproape 600 au avut o alergie de mediu - cum ar fi la polen, acarieni, fân sau animale de companie. Mai mult de 200 au avut o alergie alimentară și aproape 600 au fost alergici la anumite medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală, a constatat studiul.

Alergiile alimentare, asociate cu o rată de 27 de ori mai mare

Cercetătorii au evaluat numărul total de recidive SM pe care fiecare pacient le-a avut într-o medie de 16 ani. După luarea în considerare a altor factori care puteau influența aceste episoade, aceștia au constatat că alergiile alimentare au fost asociate cu o rată de 27 de ori mai mare de episoade bruște sau agravare a maladiei, comparativ cu pacienții fără alergii.

Ei au descoperit, de asemenea, că orice tip de alergie a fost asociat cu un risc mai mare de boală activă, așa cum a fost detectat prin leziuni ale nervului pe o scanare RMN la ultima vizită clinică. Și pacienții cu o alergie alimentară au avut un risc de boală activă mai mare de două ori decât cei fără alergie.

Nu a fost gasită nicio legătură între orice tip de alergie și severitatea simptomelor SM sau handicap, au spus cercetătorii, într-un comunicat de presă.

Studiul poate fi găsit AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel