SCJU Arad, 40 de demisii și 127 de concedii medicale

Adisa Codruț |
Data publicării:
Medic
Medic

La SCJU Arad au fost înregistrate până acum 40 de demisii, iar alți 127 de oameni se află în concediu medical. 

Numărul angajaţilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad care au intrat în concediu medical a ajuns la 127, iar cel al demisionarilor a ajuns la 40, conform reprezentanţilor Consiliului Judeţean (CJ), care au centralizat situaţia joi dimineaţă, scrie agerpres.ro. Directorul de comunicare a CJ Arad, Andrei Ando, a declarat că în ultimele 24 de ore şi-au mai anunţat demisia nouă cadre medicale. Astfel, numărul acestora a ajuns la 40 începând cu 23 martie, din care 14 sunt medici, 17 asistenţi medicali şi nouă infirmieri sau brancardieri.

„Majoritatea celor care au demisionat şi-au exprimat intenţia de a se pensiona”, a precizat Ando.

Totodată, au fost înregistrate alte 44 de concedii medicale, astfel că în prezent sunt în concediu medical 127 de angajaţi ai SCJU Arad, din care 35 medici.

Spitalul are în total 2.047 de angajaţi, din care 371 medici, 985 asistenţi, 387 infirmieri şi 64 brancardieri.

SCJU Arad are 1.330 de paturi, din care 347 erau ocupate joi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel