Scandalul măștilor false: Cum îți dai seama dacă o mască e bună sau e fake

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Măști chirurgicale
Măști chirurgicale

Măștile FFR, FFP, N95 contrafăcute sau neconforme sunt vândute pe Internet și în unele magazine, după cum arată ultimele alerte europene. Doar în România au fost identificate până acum 131 de astfel de produse. Iată câteva sfaturi, date de experți, pentru a face diferența între original și fake.

Măștile – numite legal respiratoare de protecție - se numesc generic FFR (de la filtering facepiece respirator), și sunt de mai multe tipuri. Scopul lor principal este acela de a proteja personalul medical care este în contact prelungit cu pacienții foarte contagioși. Foarte important este că măștile reale, care sunt dispozitive medicale, au cel puțin 3 straturi!

Ce denumiri poartă în funcție de zonă

În Europa, Rusia și țările din Maghreb, acestea sunt aprobate ca FFP (urmate de un număr care indică eficiența filtrării). Ele sunt, de asemenea, numite și P1 la P3, prescurtare la FFP1-FFP3. În Statele Unite, Mexic, Turcia și India, acestea sunt certificate ca N, R sau P în funcție de rezistența la ulei (urmată de procentul de filtrare). În China sunt certificate ca KN sau KP95, în Australia și Noua Zeelandă sunt P2, în Coreea de Sud Coreea clasa I / KF94, în Japonia DS / DL2, iar în Brazilia PFF2.

Pentru a verifica dacă măștile FFP1, FFP2 și FFP3 sunt de bună calitate:

pe ambalajul măștii trebuie să fie întotdeauna scris:

a. numele mărcii, producătorului sau furnizorului

b. numărul de referință al produsului

c. O secvență formată din literele CE sau NF, EN 149: 2009 sau EN 149: 2001 + A1: 2009, clasa de mască (FFP1, 2 sau 3) separată printr-un spațiu de literele R sau NR

d. anul sfârșitului perioadei de depozitare

e. expresia „A se vedea prospectul producătorului”.

f. condițiile de depozitare recomandate de producător (cel puțin temperatura și umiditatea) sau o pictogramă echivalentă.

Masca în sine trebuie să conțină informațiile de la punctul a) la punctul d).

De asemenea, ambalajul trebuie să conțină un prospect informativ care să documenteze condițiile de utilizare, întreținere și depozitare.

Din cele trei straturi, stratul de mijloc - alb și opac v- al măștii este „filtrul”. Pentru a testa proprietățile sale de electret (adică de material care își păstrează polarizarea electrică după ce a fost supus unui câmp electric puternic), apropiați-l de particule de praf sau de bucăți de hârtie foarte mici. Dacă electricitatea statică le atrage, masca este de bună calitate. Dacă nu, este un fake, spun experții din grupul Adios Corona.

Cum testezi dacă masca e bună sau falsă

Stratul de mijloc ar trebui să fie realizat dintr-un material plastic, cum ar fi polietilena sau polipropilena, în timp ce o mască contrafăcută va folosi adesea materiale mai ieftine amestecate cu hârtie. 

Ca să testați dacă o mască este falsă sau conformă, încercați – în condiții de maximă siguranță!, preferabil în aer liber și având și o substanță de stingere la îndemână - să ardeți stratul de mijloc cu flacăra de la o brichetă. Dacă arde cu flacără, masca este FALSĂ! Dacă se topește și se curbează, masca este de bună calitate (adică din polipropilenă). În niciun caz acest strat nu trebuie să ardă mai mult de 5 secunde după îndepărtarea flăcării. Mai mult, falsurile pot produce și scântei. 

Un al doilea mod de a testa o mască este acela de a vedea dacă permite trecerea aerului expirat. Puneți masca pe gură și nas, apoi aprindeți o brichetă pe care o țineți la circa 10-15 cm de mască. Încercați să suflați spre flacără, prin mască. Dacă flacăra se mișcă, atunci masca este falsă. Măștile cu strat de propilenă nu permit trecerea aerului expirat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel