Sarcoidoza, medicament pentru artrită eficient

Alexandra Mănăilă |
Data actualizării: | Data publicării:
Medicamente
Medicamente

Sarcoidoza este o boală inflamatorie care afectează mai multe organe. În timp ce unii pacienți se recuperează fără tratament, alții suferă leziuni la plămâni, inimă, ganglioni limfatici, piele și alte organe. Pe piele, poate provoca leziuni deformante. Însă, cazul unei femei cu această boală oferă noi speranțe tuturor pacienților.

În prezent, tratamentele pentru sarcoidoză includ steroizii sau medicamentul antiinflamator cunoscut sub numele de metotrexat. Dar potrivit cercetătorilor, acestea nu sunt eficiente în mod fiabil și ambele pot provoca efecte secundare grave. Prin urmare, oamenii de știință de la Școala de Medicină Yale au demarat o cercetare  cu un medicament pentru artrita reumatoidă, care a vindecat o femeie de sarcoidoză. După 10 luni de utilizare, tofacitinibul părea să elimine toate simptomele pentru femeia a încercat numeroase tratamente standard fără rezultat.

,,Boala modifică sistemul imunitar care, la rândul său, duce la creșterea inflamației în organism. Această inflamație crescută poate provoca simptome nespecifice cum ar fi tusea, pierderea în greutate, erupțiile cutanate, durerile articulare și umflături, palpitații, dificultăti de respirație, dureri de cap sau pierderea vederii ", a explicat dr. Anup Singh, medic pneumolog la Spitalul Lenox Hill din New York City.

Noua cercetare, condusă de dr. Nkiruka Emeagwali, a urmărit să vadă dacă medicamentul pentru artrita reumatoidă ar putea ajuta. Acesta aparține unei clase de medicamente denumite inhibitori ai JAK, deoarece medicamentele acționează pe o cale biochimică specifică numită Jak-STAT. Cercetătorii au folosit deja această clasă de medicamente pentru a trata cu succes alte boli cronice ale pielii, cum ar fi vitiligo, alopecia areata și eczema. În noul studiu, o femeie de 48 de ani cu sarcozoză a luat Xeljanz de două ori pe zi pe parcursul mai multor luni. De-a lungul timpului, leziunile pielii au dispărut.

,,În timpul tratamentului, nu numai că boala ei de piele dispare, dar nu există nici o activare a căii. Planificăm să evaluăm activarea căii Jak-STAT în lichidul pulmonar și sângele a peste 200 de pacienți cu sarcoidoză pulmonară și multiorganică", a declarat cercetătorul dr. Nkiruka Emeagwali, de la Școala de Medicină Yale.

În plus, cercetătorii au analizat datele genetice de la un alt pacient înainte și în timpul tratamentului, ceea ce a demonstrat că a fost implicată calea Jak-STAT. Rezultatele sunt testate în continuare într-un studiu clinic. Dacă se confirmă, ar putea reprezenta un progres pentru pacienții cu sarcoidoză.

Singh a menționat că pacienta a epuizat multe căi de tratament. Ea a fost tratată cu mai multe medicamente anti-inflamatorii, inclusiv steroizi și metotrexat timp de opt ani, fără nici o îmbunătățire a simptomelor.

,,O boală care până în prezent nu are o terapie eficientă ar putea beneficia de inhibitorii Jak. Avem un medicament relativ sigur care funcționează”, a spus dr. Brett King, profesor de dermatologie la Yale, cercetătorul principal. Potrivit MedicineNet.com, mai sunt necesare studii înainte ca medicamentul să devină un tratament de primă linie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel