Federația SANITAS a anunțat că refuzul Guvernului de a respecta legea și de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaților din Sănătate și Asistență socială „reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceștia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni”.
Consiliul Național al Federației SANITAS întrunit marți, 5 ianuarie 2021, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, a analizat situația creată de apariția O.U.G. nr. 226/2020 și a decis organizarea în următoarea perioadă a unei serii de acțiuni pentru susținerea următoarelor revendicări:
- Aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
- Stabilirea sporului de condiții prin raportare la salariul de bază aflat în plată;
- Acordarea stimulentului de risc salariaților din asistența socială.
„Acțiunile organizate la nivel național de Federația SANITAS în perioada următoare sunt:
1) Lansarea unei petiții on-line pentru susținerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 și exceptarea salariaților din Sănătate si Asistență socială de la prevederile art. I din O.U.G. nr. 226/2020;
2) Solicitarea organizării unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniștrii responsabili pentru deblocarea situației create de apariția O.U.G. nr. 226/2020.
3) Redactarea unei scrisori deschise către Președinție, membrii Parlamentului României și ai Parlamentului European prin care să atragem atenția asupra faptului că România este singura țară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaților care se luptă în mod direct pentru stoparea acesteia.
4) Informarea organizațiilor sindicale internaționale la care suntem afiliați despre situația creată de O.U.G. nr. 226/2020 în rândul salariaților din Sănătate și Asistență socială și solicitarea unor acțiuni de susținere a membrilor noștri de sindicat din partea acestora.
5) Organizarea de pichetări/mitinguri, în data de 12 ianuarie 2021, în intervalul orar 1200-1300, de către organizațiile Sanitas județene, în fața prefecturilor județene din toată țara.
6) Solicitarea convocării comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi județene în data de 12 ianuarie 2021.
7) Pichetarea sediilor Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Finanțelor Publice, Guvernului și Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.
În funcție de rezultatul acțiunilor deja programate, Federația SANITAS va continua să organizeze forme de protest legale, în această perioadă, pentru susținerea și soluționarea revendicărilor membrilor noștri de sindicat”, a anunțat SANITAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.