Menopauza reprezintă un moment important și inevitabil în viața fiecărei femei. Este o etapă naturală care marchează sfârșitul ciclurilor menstruale și fertilității. Deși poate veni cu provocări, menopauza nu ar trebui să fie văzută ca o problemă, ci ca o tranziție către o nouă fază a vieții.
Menopauza este definită ca fiind absența menstruației pentru o perioadă de 12 luni consecutive. De obicei, aceasta apare între 45 și 55 de ani, dar vârsta exactă poate varia. Procesul este gradual și poate fi împărțit în trei etape: premenopauza, menopauza propriu-zisă și postmenopauza.
Ce trebuie să știi despre sângerarea la menopauză
Dr. Emel Nuraltay, medic specialist Obstetrică-ginecologie, a explicat în exclusivitate pentru DC MEDICAL ce trebuie să știm despre sângerarea la menopauză.
"Sângerarea la menopauză poate fi, inclusiv, o exprimare a unei boli maligne, a cancerului de col uterin. Această boală apare și la vârste înaintate. Nu atât de frecvent cât există ca și procent în perioada fertilă a unei femei, însă, o sângerare la menopauză este markerul, este semnul unui cancer de endometru, unui cancer de mucoasă uterină și nu de col uterin
Sunt situații în care, mai ales, la pacientele supraponderale, unde există un exces de țesut gras la nivelul celulei grase se sintetizează substanțe grase care seamănă foarte mult cu estrogenii pe care îi secretă ovarul, dar, care la menopauză nemaifiind funcționale nu mai sunt ca sursă hormonală.
Acest tip de substanțe care seamănă foarte mult cu estrogenii și care sunt sintetizați în țesutul gras, pot acționa la nivelul uterului și a organelor care posedă receptori pentru estrogen făcând rău, în sensul că pot stimula dezvoltarea în exces a unor celule de la nivelul mucoasei uterine, a ovarelor și de aici pot genera boli care descoperite târziu au potențial malign și pot complica existența noastră chiar dacă am intrat la menopauză și aparent ar trebui să fim liniștite", a explicat dr. Emel Nuraltay, medic specialist Obstetrică-ginecologie, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.
Sângerarea postmenopauzală nu trebuie ignorată. Deși poate fi cauzată de condiții benigne, este esențial să fie evaluată de un medic pentru a exclude problemele grave de sănătate. Cu o diagnosticare și un tratament adecvat, femeile pot continua să trăiască o viață sănătoasă și activă după menopauză.
Menopauză - FOTO: Freepik@pikisuperstar
Sângerarea la menopauză, tratament
Tratamentul depinde de cauza identificată. Polipii pot fi îndepărtați chirurgical, iar atrofia endometrială poate fi tratată cu terapie hormonală locală. În cazul hiperplaziei, medicul poate recomanda medicamente sau, în cazurile severe, o intervenție chirurgicală. Dacă este diagnosticat cancerul endometrial, tratamentul poate include intervenții chirurgicale, radioterapie sau chimioterapie, în funcție de stadiul bolii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.