Două noi săli de operație unde se vor face intervenții la adulți la la copii, vor fi realizate la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara.
„Cele două săli de operație pe care care dorim să le dotăm din acest proiect sunt construite și finisate, fără a avea însă echipamentele medicale necesare pentru funcționare. Dotarea lor cu echipamente medicale moderne ar permite creșterea cu 30% a numărului de operații de chirurgie cardiacă la populația adultă (aproximativ 250 de operații cardiace suplimentare pe an), precum și tratarea patologiei nou-născutului, a copilului mic și a adultului tânăr atins de boli cardiace congenitale", anunță reprezentanții IBC Timișoara, într-un comunicat.
Intervențiile au loc în cadrul unui proiect intitulat "Îmbunătățirea standardelor de sănătate în prevenirea, identificarea și tratamentul bolilor cardiovasculare și ginecologice în zona transfrontalieră", pregătit și dezvoltat de către IBC Timișoara, ca lider de proiect, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea și cu Universitatea din Debrecen (Ungaria), care are termen de finalizare luna mai 2021.
Proiectul este implementat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria și este finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (2,5 milioane de euro) și cofinanțat de statele partenere în program, România și Ungaria.
Mulți copii cu malformații congenitale, puține locuri unde pot fi operați
Potrivit managerului IBC Timișoara, Constantin Luca, în România peste 1.000 de copii se nasc anual cu malformații congenitale, astfel că rămâne un necesar foarte mare de operații pe cord la nou-născuți.
Numărul pacienților externați din IBC Timișoara în anul 2017 a fost de aproape 8.000, din care 40% au fost urgențe. În compartimentul de cardiologie intervențională s-au efectuat 3.105 proceduri diagnostice și terapeutice, iar în cel de electrofiziologie s-au aplicat 959 de proceduri specifice. De asemenea, în anul respectiv au avut loc 865 de intervenții chirurgicale pe cord, din care 206 au fost unele complexe.
Beneficiara proiectului este populația județului Timiș și a județelor limitrofe care suferă de boli cardiovasculare și care apelează la serviciile chirurgicale din cele două săli de operație ale Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara.
Programul este o continuare a celor de cooperare transfrontalieră România-Ungaria implementate în regiune și dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care 189 milioane de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, se mai arată în comunicatul transmis de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.