Rujeolă, bilanțul epidemiei din Samoa: 81 de morți

Adisa Codruț |
Data publicării:
Asistentele din Samoa au mers din ușă în ușă ca să vaccineze populația. Foto: Allan Stephen/UNICEF
Asistentele din Samoa au mers din ușă în ușă ca să vaccineze populația. Foto: Allan Stephen/UNICEF
Dintre persoanele decedate majoritatea au fost copii cu vârsta sub 5 ani. Foto: Allan Stephen/UNICEF
Dintre persoanele decedate majoritatea au fost copii cu vârsta sub 5 ani. Foto: Allan Stephen/UNICEF
  • Asistentele din Samoa au mers din ușă în ușă ca să vaccineze populația. Foto: Allan Stephen/UNICEF
  • Dintre persoanele decedate majoritatea au fost copii cu vârsta sub 5 ani. Foto: Allan Stephen/UNICEF

Cel puțin 81 de persoane, majoritatea copii cu vârsta sub 5 ani, au murit în Samoa din cauza unei epidemii de rujeolă, izbucnite la jumătatea lunii octombrie din cauza ratei foarte mici de vaccinare a populației. 

Ministerul Sănătății din Samoa a anunțat că decesul unui copil cu vârsta sub cinci ani a fost raportat în ultimele 24 de ore, bilanțul ajungând astfel la 81 de decese din cauza focarului de rujeolă care afectează această țară insulară.

Ministerul a precizat că echipa sa de monitorizare a consemnat până în prezent 5.612 de cazuri de rujeolă, dintre acestea nouă în ultimele 24 de ore.
În prezent, 43 de persoane, dintre care 10 în stare critică, sunt spitalizate în unități medicale de pe teritoriul țării insulare.

Samoa a fost cel mai puternic afectată de acest focar de rujeolă din cauza ratelor mici de vaccinare, variind între 28 și 40%, potrivit UNICEF.

La începutul lunii decembrie, autoritățile din Samoa au efectuat o campanie de vaccinare din ușă în ușă în replică la acest focar de rujeolă, sistând pentru o perioadă de două zile funcționarea serviciilor publice, a activităților comerciale și a transportului rutier.

La 25 decembrie, 95% din populație fusese vaccinată, conform aceluiași Minister.

Noua Zeelandă și alte state și organizații, printre care UNICEF, au trimis mii de doze de vaccin, accesorii medicale și personal pentru combaterea acestui focar.

Conform Radio New Zealand (RNZ), se crede că focarul de rujeolă din Pacific își are originea în Noua Zeelandă, însă în prezent afectează și alte țări, precum Fiji și Tonga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel