Rigiditatea arterială în adolescență poate provoca hipertensiune arterială și obezitate la adulții tineri. STUDIU

Dana Lascu |
Data publicării:
Sânge
Sânge

Rigiditatea arterială în adolescență este un nou factor de risc care trebuie vizat pentru prevenirea și tratarea hipertensiunii arteriale și a obezității la adulții tineri, sugerează un nou studiu.

La nivel global, hipertensiunea și obezitatea sunt factori de risc majori care pot fi preveniți pentru bolile cardiovasculare aterosclerotice și deces. Cu toate acestea, mai multe eforturi de a reduce incidența și prevalența hipertensiunii arteriale și a obezității au avut până acum efecte minime. Prin urmare, înțelegerea dezvoltării naturale și a patogenezei hipertensiunii arteriale și a obezității este importantă pentru scăderea acestor riscuri. 

Un nou studiu, publicat în jurnalul de specialitate Hypertension (link direct studiu), arată că rigiditatea arterială în adolescență este un nou factor de risc care ar trebui vizat pentru prevenirea și tratarea hipertensiunii arteriale și a obezității de la o vârstă adultă tânără

Cercetătorii de la Universitatea din Finlanda de Est, Universitatea din Exeter și Universitatea din Bristol au efectuat studiul folosind date dintr-unul dintre cele mai extinse studii prospective de cohortă de naștere în curs de desfășurare - Studiul Avon Longitudinal al Părinților și Copiilor (ALSPAC).

În studiul recent publicat, cercetătorii au examinat dacă trăsăturile aterosclerotice, cum ar fi rigiditatea arterială, preced în timp dezvoltarea hipertensiunii arteriale și a obezității. Este pentru prima dată când peste 3.800 de adolescenți, în vârstă de 17 ani, au fost urmăriți timp de șapte ani. Cercetătorii au folosit mai multe abordări statistice pentru a dezlega potențialele asociații cauzale.

Cercetătorii au descoperit că rigiditatea arterială mai mare în timpul adolescenței a crescut riscul de hipertensiune arterială sistolice cu 20% și pe cel de hipertensiune arterială diastolică de două ori, șapte ani mai târziu. Mai mult, participanții au fost clasificați în patru grupuri egale în funcție de nivelul lor de rigiditate arterială.

Rigiditatea arterială la 17 ani contează

Adolescenții ale căror niveluri de rigiditate arterială se aflau în cel mai înalt interval la vârsta de 17 ani, cât și la 24 de ani au avut o creștere a tensiunii arteriale sistolice de 4 mmHg, iar tensiunea arterială diastolică a crescut cu 3 mmHg în timpul perioadei de observare de șapte ani. De remarcat că, creșteri ușoare ale tensiunii arteriale sistolice și diastolice au fost observate și la adolescenții cu rigiditate arterială ușor crescută, dar în limite normale.

Cu toate acestea, modificarea tensiunii arteriale în grupul cu rigiditate arterială „ușoară” a fost la jumătate față de modificarea în grupul cu rigiditate arterială „înaltă”. Aceste rezultate au fost similare atât la bărbați, cât și la femei, în ciuda controlului pentru factori de risc importanți, cum ar fi fumatul, activitatea fizică, lipidele și glucoza, grăsimea corporală, ritmul cardiac, istoricul familial de boli cardiovasculare etc.

Studiile anterioare s-au concentrat asupra efectului advers al obezității asupra inimii și a vaselor de sânge. Cu toate acestea, studiul de față a constatat că rigiditatea arterială mai mare la vârsta de 17 ani a crescut riscul de obezitate abdominală și de obezitate a întregului corp cu 20% la vârsta de 24 de ani.

Descoperirile dezvăluie o posibilă legătură în ambele sensuri între arterele nesănătoase și obezitate, deși dovezile au fost mai puternice că obezitatea ar duce la artere nesănătoase și nu invers.

O recomandare științifică recent publicată a Asociației Americane a Inimii a arătat că „modificarea stilului de viață, inclusiv dieta, reducerea sedentarismului și creșterea activității fizice, este de obicei recomandată pacienților cu obezitate; totuși, succesul pe termen lung al acestor strategii de reducere a adipozității, menținerea pierderii în greutate, iar reducerea tensiunii arteriale a fost limitată”. De asemenea, s-a stabilit că o creștere cu 5 mmHg a tensiunii arteriale în cinci ani crește riscul de deces în populația adultă cu 16%.

„Prin urmare, descoperirile noastre noi sunt semnificative din punct de vedere clinic și pentru sănătatea populației, în sensul că viitoarele strategii de prevenție și tratament a hipertensiunii și obezității ar putea lua în considerare reducerea rigidității arteriale, în special din adolescență”, a arătat dr Andrew Agbaje, medic și epidemiolog clinic la Universitatea de Est, Finlanda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel