REZIDENȚIAT 2019. Ultimul anunț de la Ministerul Sănătății. A intrat în linie dreaptă

Dana Lascu |
Data publicării:

Ministerul Sănătății va organiza duminică, 8 decembrie 2019 concursul de intrare în REZIDENȚIAT 2019 în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Ultimul anunț

La fel ca în anii trecuți, concursul pentru REZIDENȚIAT 2019 se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

Cu 5 zile înainte de finalizarea înscrierilor și-au depus dosarele de participare un număr de 4733 de candidați, conform datelor centralizate de la direcțiile de sanătatre publică, cifra fiind în dinamică.

La REZIDENȚIAT 2019 sunt scoase la concurs 4.710 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire. Sunt 3.960 locuri și posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară și 256 farmacie și 96 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie (MApN, Ministerul Justiției și MAI).

Pentru această sesiune, Ministerul Sănătății a suplimentat cu 558 numărul posturilor și locuri pe domeniul medicină, față de numărul de absolvenți.

Toți cei care vor lua examenul intră în Rezidențiat!

„Echipa ministerului face eforturi pentru a nu exista disfuncționalități în procesul de organizare și pentru ca toți candidații să beneficieze de condițiile optime de înscriere și desfășurare a concursului. Am cerut ca acest concurs să se desfășoare în spiritul corectitudinii și al transparenței, principiile acestei guvernări. Niciun absolvent care reușește să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, nu va rămâne pe dinafară. Vom găsi soluții pentru acești tineri. Trăim într-o țară în care resursa umană este deficitară. Le urez tinerilor colegi medici mult succes și spor la învâțat", a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.

Înscrierea candidaților pentru examenul de REZIDENȚIAT 2019 a început în data de 7 noiembrie și se va finaliza în 19 noiembrie 2019. Acestea se fac tot prin direcţiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu reţea sanitară proprie.

Tocmai pentru a veni în sprijinul tinerilor medici, în premieră, Ministerul Sănătății a prelungit programul de înscriere la direcțiile de sănătate publică în zilele de sâmbătă, între orele 09.00 și 14.00.

Transmiterea listelor cu candidații înscriși de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București la Ministerul Sănătății se va face până cel târziu 22 noiembrie 2019.

Ministerul Sănătății a prevăzut ca centralizarea listelor și repartizarea candidaților pe centre universitare să se realizeze cel târziu în data de 25 noiembrie 2019, iar afișarea pe site-ul rezidențiat.ms.ro a listelor cu candidații admiși în concurs, pe centre universitare și domenii să fie făcută în 27 noiembrie 2019.

Sesizarea de către candidați a eventualelor erori de redactare se va face până cel târziu 29 noiembrie 2019, iar în 5 decembrie se va afișa pe site-ul rezidențiat.ms.ro și pe site-urile facultăților de medicină și farmacie repartizarea candidaților pe săli în funcție de domeniul pentru care s-au înscris.
În perioada 17-19 decembrie 2019 se va face alegerea posturilor/locurilor de candidați în funcție de punctajul obținut.

Între 6-14 ianuarie 2020, viitorii rezidenți vor semna contractele individuale de muncă cu unitățile sanitare, iar între 14-16 ianuarie se va face repartiția pe clinici de pregătire.

Încadrarea în unitățile medicale ca rezidenți este prevăzută în 1 februarie 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel