Rezidențiat 2019, informații de ultimă oră. Ce se schimbă și ce nu se schimbă la examen

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Ce se va schimba și ce NU se va schimba la examenul de Rezidențiat 2019? Informații importante despre dosare, înscriere, examen obținte de DC Medical.

Până pe 7 octombrie, Guvernul trebuie să publice în Monitorul Oficial Ordinul pentru organizarea examentului de Rezidențiat 2019, care va avea loc la 17 noiembrie anul acesta. Acest Ordin cuprinde două seturi de date, ca să le împărțim logic. Datele tehnice, legate direct de candidați - adică înscrieri, documente - dosare, unde se depun acestea etc. -, iar pe lângă acestea, date foarte importante care se pot modifica de la un an la altul, au explicat surse din Ministerul Sănătății, pentru DC Medical.

Ce rămâne bătut în cuie

În primul rând, NU SE SCHIMBĂ CENTRELE unde se va susține rezidențiatul. „Concursul se va desfășura în aceleași centrele universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara".

„Apoi, la concurs SE VOR PUTEA ÎNSCRIE ACELAȘI TIMP DE CANDIDAȚI (e vorba de condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a putea candida, n.r.) ca și anul trecut!", au continuat sursele noastre explicația.

La concurs se pot prezenta, pe scurt: candidații posesori ai unei diplome de licență în profil medico-farmaceutic uman sau ai unei diplome echivalente cu aceasta; rezidenții aflați în pregătire, specialiştii care doresc să efectueze pregătire într-o altă specialitate etc. Aici Metodologia completă din 2018.

La fel, vor fi ADMIȘI LA CONCURS numai candidații care sunt apți din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea activității în domeniul pentru care candidează, conform certificatului medical aflat la dosarul de înscriere.

Nu se modifică, de asemenea, COMPONENȚA DOSARELOR DE ÎNSCRIERE și nici locul unde vor fi depuse aceste dosare. „La dosarul de înscriere se vor depune exact aceleași acte ca anul trecut, obținute din aceleași locuri și cu aceleași formulare. Adeverințele medicale se vor scoate tot de la aceleași instituții medicale acreditate și anul trecut. La fel, dosarele se depun tot la DSP-uri. Această parte rămâne bătută în cuie", ni s-a spus.

Înscrierea la rezidențiat și examenul

„Deși nu poate fi anunțată oficial perioada de înscriere până nu apare Ordinul, înscrierea la Rezidențiat 2019 este programată să aibă loc, potrivit proiectului de Ordin, în intervalul 8 – 21 octombrie 2019", au dat asigurări sursele DC Medical.

Citește: data Rezidențiatului devansată, metodologia de examen aceeași ca în 2018

Nu în ultimul rând, NU SE MODIFICĂ STRUCTURA efectivă a examenului. Concursul se va desfășura tot sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, și va dura tot 4 ore. La fel, alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări.

Ce se poate schimba

Este vorba, în primul rând, de formarea și componența COMISIEI CENTRALE DE REZIDENȚIAT – care îi include și rectorii universităților unde se va organiza examenul, de aceeea fiind nevoie de semnătura ministrului Educației, „pentru că în acest moment, fiind vorba de învățământ, rectorii nu pot fi subordonați printr-un ordin direct ministrului sau Ministerului Sănătății" au arătat sursele noastre. De această comisie centrală depind, însă, în lanț și comisiile locale din cele 6 centre, și comisiile de examen, de contestații etc.

Citește și: Rezidențiatul din 2019 în pericol. OUG, soluție pentru deblocarea examenului

Apoi, este vorba de NUMĂRUL DE LOCURI care vor fi scoase la concurs la Rezidențiat 2019. Care, din nou, este responsabilitatea combinată al celor două ministere. Universitățile spun câte locuri pot și vor să scoată la rezidențiat într-un an, iar ministrul Sănătății le aprobă.

Nu în ultimul rând, prin acest Ordin se stabilește exact CALENDARUL EXACT AL EXAMENULUI. Data la care se va da examenul a fost deja devansată și stabilită – 17 noiembrie, din cauza alegerilor prezidențiale. Dar în afară de ea, calendarul mai cuprinde: perioada de înscriere, data la care se vor publica rezultatele parțiale, cea pentru depunerea contestațiilor, cea pentru publicarea rezultatelor finale după analizarea contestațiilor etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel