Medicul Adrian Marinescu a a vorbit despre posibiltatea ca România să ajungă în situația de a impune din nou restricții având în vedere situația tot mai multor europene, în care răspândirea tulpinii indiene Delta.
„Sigur, trebuie să fim realiști, dar să nu intrăm în panică. Există posibilitatea să avem mai multe infectări la sfârșitul verii sau în toamnă. (...) Riscul există ca și în alte țări din Europa.", a răspuns Adrian Marinescu.
Cât privește apariția valului 4 al pandemiei de coronavirus în țara noastră, Adrian Marinescu a precizat că nu l-ar numi, neapărat val.
„Ceea ce facem acum, că vorbim de vaccinare, poate face diferența între infectările care pot apărea în toamna, în sensul să fie mai ușoare. Lumea trebuie să se odihnească, să se relaxeze, să meargă în concedii, dar să aibă și grijă. Să ia în calcul, cei care nu s-au vaccinat, că se pot imuniza tocmai pentru a preveni o situație mai grea în toamnă”, a spus medicul, la Realitatea Plus.
În urmă cu câteva zile, medicul Adrian Marinescu a spus că „am putea transforma COVID-19 într-o variantă de guturai chiar și pentru cei cu patologii" dacă am îndeplini unele condiții, principala dintre ele fiind vaccinarea populației, notează DC News.
„Sigur că ne-am dori să rezolvăm pandemia dacă se poate chiar astăzi, dar trebuie să fim vaccinați toți ca să închidem acest ciclu (...). Trebuie să fim realiști, să nu mai folosim termenul de val. Să ne gândim ce putem face până în septembrie și cum ne-am putea pregăti și aici sunt 3 componente:
1.) Să tratăm toți pacienții, și pe cei care nu au patologie;
2.) Să știm ce înseamnă măsuri restrictive și relaxări – să găsim un echilibru între ele;
3) Vaccinul. Dacă suntem vaccinați în număr semnificativ, putem transforma Covid-19 într-o variantă de guturai chiar și pentru cei cu patologii”, a spus medicul Adrian Marinescu.
Ce efecte au vaccinurile contra acestei tulpini extrem de contagioase, aflați pe DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.