Resuscitare, masaj cardiac: cum se face și când te oprești. Cum verifici dacă victima respiră și e conștientă. Horațiu Caracaș: E important să începi manevra în primele 3-5 minute

Giorgi Ichim |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Resuscitare - Foto: Giorgi Ichim, DC Medical
Resuscitare - Foto: Giorgi Ichim, DC Medical

Află din acest articol cum stabilești nivelul de conștiență al victimei, cum verifici dacă respiră, când și de ce trebuie să-l întorc pe o parte și cum se face masajul cardiac

Manevrele de resuscitare reprezintă acțiuni medicale sau prim ajutor aplicate unei persoane care suferă un stop cardiac sau oprirea respirației, cu scopul de a-i menține funcțiile vitale și de a-i salva viața. Cele mai comune manevre de resuscitare includ:

1. Respirația gură-la-gură (ventilația artificială): Această manevră implică suflare în gura sau nasul victimei pentru a furniza oxigen în plămâni.

2. Compresiile toracice: Această manevră ajută la menținerea circulației sângelui în organismul victimei.

Primul ajutor este o necesitate, iar diferența dintre a avea sau nu cunoștințele de bază în acordarea primului ajutor poate salva o viață: la școală, pe stradă, acasă sau la locul de muncă.

Este important să învățați și să exersați corect aceste manevre de resuscitare pentru a putea acționa rapid și eficient în situații de urgență. De asemenea, să apelați de urgență serviciul medical sau să solicitați ajutor medical profesionist cât mai curând posibil. Manevrele de resuscitare pot face diferența în salvarea vieții unei persoane aflate în stop cardiac sau oprirea respirației.

Vezi și: Băutura care topește grăsimea. Alexander Florescu: Se bea pe stomacul gol

"4 din 5 stopuri cardiorespiratorii survin acasă. Este foarte important să începem manevrele de resuscitare în primele 3 - 5 minute, pentru că astfel, persoana respectivă are cu 70% mai multe șanse de reușită. Trebuie să-i ținem creierul oxigenat. 

Manevrele de prim ajutor la un adult încep cu siguranța noastră, cu siguranța salvatorului. Nu avem nevoie de mai multe victime la fața locului. 

Încercăm să ducem riscurile cât mai jos: trafic, electricitate, gaz", ne-a declarat Horațiu Caracaș, asistent medical UPU SMURD Galați, la Maratonul Resuscitării de la Brașov.

Cum stabilim nivelul de conștiență al victimei

"Următorul pas este stabilirea nivelului de conștiență. Cum facem asta? Ușor, de lângă pacient, îl strigăm: "Ești bine?", "Ai nevoie de ajutor?", "S-a întâmplat ceva?".

Dacă ne deschide ochii și vorbește cu noi avem o persoană conștientă, îi continuăm evaluarea. 

Dacă nu ne răspunde, avem o persoană inconștientă", ne-a mai spus el.

Cum verificăm dacă victima respiră. Când și de ce trebuie să-l întorci pe o parte

"Următorul pas este să vedem dacă persoana respiră sau nu. Lucrul acesta în facem prin:

- deschiderea căilor aeriene, cu o mână pe frunte, 2 degete sub bărbie, tragem ușor capul pe spate

- verificăm cavitate bucală și scoatem tot ce nu este anatomic normal să fie acolo: proteze, jucării, bol alimentar. Încercăm să le extragem de acolo. 

Următoarea manevră este să mă aplec, să pun urechea deasupra pacientului, să privesc, să ascult și să simt maxim 10 secunde.

Dacă pacientul respiră, avem o persoană inconștientă cu respirație și trebuie să previn o eventuală vărsătură și îl voi întoarce pe o parte, pe orice parte. Încerc să-l țin pe o parte și-l evaluez. 

Dacă persoana nu respiră, am o persoană inconștientă care nu respiră, căreia trebuie să-i aplic masaj cardiac. Lucrul acesta îl fac prin expunerea toracelui și voi identifica locul în care îi fac masajul", a mai spus Horațiu Caracaș.

Cum se face masajul cardiac sau manevra de resuscitare. Cât timp trebuie să faci masajul cardiac

 

"Identific sternul, de la baza gâtului până unde se termină sternul. Îmi imaginez o linie pe care o împart în 2 părți egale.

Voi pune podul palmei în partea inferioară - numai podul palmei - intercalez degetele, trag bine, coatele întinse, picioarele depărtate și voi începe masajul cardiac. 

Trebuie să apăs destul de puternic, 5 - 6 cm, în ritm de 100, maximum 120 de compresiuni pe minut. Trebuie să am ritmul în cap: și 1, și 2, și 3, și 4....

Masajul cardiac îl continui până la sosirea echipajelor de intervenție sau în cel mai fericit caz, până la apariția semnelor de viață precum:

- deschiderea spontană a ochilor

- vărsătură și îl întorc pe o parte imediat

- tuse. 

Dacă mă epuizez, în acel moment e bine să fie un ajutor care să fie lângă mine și să mă schimbe", a conchis asistent medical Horațiu Caracaș, UPU SMURD Galați.

Vezi exemplu în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel