Remediul banal de care vorbim este expunerea la soare, care scade hipertensiunea, după cum arată un studiu (link direct studiu) publicat în Journal of the American Heart Association, care a inclus sute de mii de pacienți la clinicile de dializă din Statele Unite.
Cercetătorii au analizat tensiunea arterială de la peste 342.000 de pacienți americani, supraveghează în aproape 2.200 de clinici pe parcursul a trei ani, începând cu ianuarie 2011. Mai mult de o treime dintre pacienți erau afro-americani.
Ei au făcut o medie lunară din valorile tensiunii arteriale, apoi au corelat datele cu rapoartele privind temperatura înregisrată în lunile respective și radiațiile ultraviolete, care, de asemenea, au fost tot valori medii lunare. Cercetătorii s-au ajustat, ulterior, analiza în funcție de variabile precum sexul, vârsta și indicele de masă corporală al subiecților.
Studiul a presupus analiza a 46 de milioane de valori ale tensiunii arteriale. În urma analizei, cercetătorii au constatat că expunerea la lumina UV a soarelui a fost asociată cu tensiunea arterială sistolică mai mică (primul număr dintr-o citire a tensiunii arteriale), indiferent de temperatură. Acest lucru crește probabilitatea ca lumina solară insuficientă să fie un nou factor de risc pentru hipertensiune arterială, poate chiar în populația generală, nu doar la pacienții care fac dializă, au notat autorii studiului.
Acesta este primul studiu amplu care a ajuns la această concluzie. Cercetătorii bănuiau variația sezonieră a tensiunii arteriale de zeci de ani, dar o legau, până acum, de factori precum temperatura și aportul de vitamină D, care se produce în organism atunci când lumina soarelui atinge pielea.
Dar înainte de a vă expun la soare fără limită și a renunța la protecția solară, nu uitați că razele UV pot contribui la apariția cancerul de piele. Academia Americană de Dermatologie ne recomandă să evităm expunerea directă la soare între orele 10.00 și 14.00 și să folosim creme cu factor de protecție SPF 30 sau mai mare atunci când suntem în aer liber.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.