Un medicament nou și inovativ descoperit în SUA va fi utilizat și la noi în țară, în cadrul unui studiu ce va începe cât de curând, a precizat Alexandru Rafila, președintele Societatății de Microbiologie, la Realitatea Plus. „Un lot de pacienți din fiecare țară va fi tratat cu un medicament invoativ descoperit în Statele Unit ale Americii, Remdesivir se numește și care dacă își va dovedi superioritatea terapeutică față de schemele care sunt în momentul de față utilizate, va fi cu siguranță aprobat de autoritatea de profil din Statele Unite care se numește FDA (Food and Drug Administration) și sperăm că în toamnă să poată să fie disponibil pentru tratarea pacienților infectați cu noul cornavirus, cel puțin pentru formele medii și severe, ca să evităm această situație îngrozitoare în care se găsesc anumite țări cu foarte mulți pacienți, mai ales vârstnici sau cu boli cronice, care sunt în secțiile de terapie intensivă și cu o mortalitate deosebit de rdicată”, a spus el.
Candidații la acest tratament vor fi paceinții din spitalele de boli infecțioase, îar în România, studiul va fi coordonat de Institutul Matei Balș. „E vorba de un studiu care va avea nevoie de aprobare de la Comisia Națională de Bioetică, dar și de o aprobare de la Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, este o precondiție, după care țara devine eligibilă și numărul de pacienți care ar putea fi incluși în studiul nu este limitat. Asta depinde și de câte cazuri noi vom înregistra, în momentul în care studiul va debuta, probabil cam într-o lună”, a mai spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.