Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
SUA a autorizat pe deplin antiviralul Remdesivir împotriva COVID-19. Remdesivir este medicmaentul cu car ea fost tratat președintele SUA.
Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat, joi, medicamentul antiviral Veklury, sau Remdesivir, produs de compania biofarmaceutică Gilead Sciences Inc, pentru tratamentul pacienţilor cu COVID-19 care necesită spitalizare.
Gilead a anunţat că a primit autorizaţia deplină pentru medicament, subliniind că este singurul tratament specific împotriva COVID-19, autorizat astfel după o procedură de verificare riguroasă şi definitivă.
Remdesivir a fost unul din medicamentele cu care a fost tratat preşedintele.
Infrmația a fost făcută publică printr-un comunicat de presă al FDA care poate fi găsit aici.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Uniunea Europeană achiziționează vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie.
Ce trebuie să știi dacă faci COVID-19 în această vară.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.