Refuzul vaccinării, criticat de oficialii europeni. Juncker: „se joacă cu focul”

Adisa Codruț |
Data publicării:
Vaccinare
Vaccinare

Cei care refuză vaccinarea au fost criticați de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Un summit mondial a fost organizat împreună cu OMS, pe fondul creșterii cazurilor de boli precum rujeola.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a criticat pe care "se joacă cu focul", refuzând vaccinarea. Declarațiile au avut loc în cadrul primului summit mondial organizat la Bruxelles împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe fondul recrudescenţei cazurilor de boli precum rujeola, relatează surse citate de agerpres.ro.

„În contextul în care în unele părţi ale lumii mor oameni din lipsă de vaccinuri, aici există persoane care riscă viaţa lor şi a altora refuzându-le. Unii nu joacă jocul prevenţiei şi se joacă cu focul”, şi-a exprimat Juncker regretul în deschiderea summitului.

UE şi OMS au decis să organizeze împreună această întâlnire între lumea politică, societatea civilă, experţi în domeniul sănătăţii şi chiar reprezentanţi ai reţelelor de socializare pe fondul îngrijorării tot mai mari faţă de înmulţirea cazurilor de boli despre care s-a crezut că pot fi eradicate datorită vaccinurilor, în special rujeola.

În lume, aproape de trei ori mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrare în primul semestru din 2019 comparativ cu întregul an 2018.

"În Europa, numărul deceselor legate de rujeolă a crescut de şase ori între 2016 şi 2018. Iar aceste cazuri vizează în principal persoane nevaccinate. De ce? Pentru că numeroşi europeni sunt suspicioşi în privinţa vaccinurilor: 38% dintre ei cred că ele cauzează bolile împotriva cărora ele sunt menite să îi protejeze", a subliniat Jean-Claude Juncker, acuzând această "neîncredere stupidă".

"Minciunile privind vaccinarea se răspândesc în ţările dezvoltate din Europa, în SUA, în Canada şi în alte părţi, dar şi în ţări mai puţin dezvoltate precum Pakistan şi Republica Democrată Congo, ceea ce compromite lupta împotriva poliomelitei, împotriva Ebola şi a altor boli care ar putea fi evitate datorită vaccinurilor", a explicat la rândul său Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, prezent de asemenea la Bruxelles.

Comisia Europeană şi OMS lucrează în special cu platformele digitale şi reţelele de socializare în încercarea de a contracara campaniile de dezinformare.

"Recentele anunţuri făcute de Pinterest şi Facebook conform cărora vor să îi dirijeze pe utilizatori spre informaţii exacte şi fiabile asupra vaccinurilor sunt binevenite, un bun început. Însă este nevoie de mai mult, aşa că sperăm că vor face mai mult", a adăugat doctorul Ghebreyesus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel