Reducerea consumului de antibiotice, impact pe termen lung. Prof. dr. Alexandru Rafila: Efect asupra infecțiilor asociate asistenței medicale

Monika Baciu |
Data publicării:
EXCLUSIV
antibiotice - FOTO: Freepik@hexanify
antibiotice - FOTO: Freepik@hexanify

Ce să faci ca să nu contractezi vreo infecție intraspitalicească. Măsura simplă care previne infecțiile grave.

Vezi și: Ce trebuie să știi de antibioticele eliberate de urgență. Farm. Florina Bonifate: Farmacistul consideră dacă este necesar

Reducerea consumului de antibiotice este esențială pentru combaterea bacteriilor multirezistente. Într-un interviu exclusiv acordat DC Medical și DC News, prof. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, a subliniat importanța reducerii consumului de antibiotice pentru combaterea bacteriilor multirezistente. Aceste bacterii reprezintă o amenințare majoră, având potențialul de a produce infecții extrem de greu de tratat, în cazul în care nu sunt gestionate corespunzător.

"Noi avem pentru reducerea acestei amenințări legate de bacteriile multirezistente care pot produce un vid foarte greu sau imposibil de tratat, iar unul dintre elementele importante este reducerea consumului de antibiotice pentru că în toate țările în care consumul de antibiotice este redus, ma refer la țările din nordul Europei, infecțiile produse de aceste bacterii multirezistente sunt puține.

Acolo unde consumul de antibiotice este ridicat, și anume sudul continentului are un comportament total diferit față de nordul continentului, aici frecvența acestor bacterii multirezistente în cazul infecțiilor este mult, mult mai mare. Este clar că există o corelație directă între utilizarea antibioticelor și apariția acestei rezistențe", a explicat prof. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Antibioticele, eliberate riguros

Pentru a combate această problemă, România a adoptat anul trecut un act normativ care limitează eliberarea antibioticelor fără prescripție medicală la o perioadă de 48 de ore. Deși inițial această măsură nu a fost bine primită de publicul obișnuit să își procure antibioticele fără rețetă, ministrul Rafila a subliniat că populația s-a adaptat, iar efectele au fost semnificative. Reducerea consumului de antibiotice în regim ambulatoriu a fost de aproximativ 20%, conform datelor preliminare.

"Noi am adoptat, încă de anul trecut, un act normativ care limitează posibilitățile de eliberare a antibioticelor pentru o perioadă de 48 de ore, fără prescripție medicală. Lucrul acesta nu a fost foarte bine primit de public, care era obișnuit să își ia antibiotice fără rețetă, pentru o perioadă îndelungată, dar lumea s-a adaptat, a înțeles.

Reducerea consumului de antibiotice a fost semnificativă. Din datele preliminare pe care le avem, s-a redus consumul de antibiotice cu circa 20% eliberate în regim ambulatoriu. Această decizie nu afectează antibioticele eliberate de farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelelor. Rezultatele în ceea ce privește frecvența infecțiilor cu bacterii multirezistente o să se vadă într-un timp. Important este să schimbăm trendul și la consumul de antibiotice și la principalele bacterii care sunt monitorizate de Centrul European de Combatere a Bolilor", a explicat prof. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Vezi și: Patru semne banale care îți arată că ai gripă. Dr. Daciana Toma: Nu prea poți să o confunzi cu altceva

Antibiotice - FOTO: Freepik@disigneworker

Impact pe viitor

Începând cu anul viitor, autoritățile vor dispune de date relevante care vor sprijini fundamentarea politicilor viitoare în ceea ce privește controlul rezistenței la antimicrobiene și gestionarea infecțiilor asociate asistenței medicale. Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila a subliniat importanța monitorizării infecțiilor invazive, care pot pune viața în pericol atunci când sunt cauzate de bacterii multirezistente.

"Cu siguranță, începând cu anul viitor o să avem cifre relevante care să stea la baza fundamentării și politicilor viitoare în ceea ce privește controlul rezistenței la antimicrobiene și la impactul infecțiilor asociate asistenței medicale, mă refer la cele invazive care sunt amenințătoare de viață, dacă sunt produse de bacterii multirezistente", a explicat prof. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Vezi mai multe în VIDEO:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel