Recuperare neuromotorie cu roboți la pacienții cu AVC, Col dr Gigi Teodoru explică ce se întâmplă

Dana Lascu |
Data publicării:
Robotul cu care se face recuperare neuromotorie la pacienții cu AVC și traumatisme. Foto: Iulian Năstăsache/Spitalul Militar
Robotul cu care se face recuperare neuromotorie la pacienții cu AVC și traumatisme. Foto: Iulian Năstăsache/Spitalul Militar
Robotul de care pacientul este legat cu chingi speciale, îl reînvață să meargă. Foto: Iulian Năstăsache/Spitalul Militar
Robotul de care pacientul este legat cu chingi speciale, îl reînvață să meargă. Foto: Iulian Năstăsache/Spitalul Militar
  • Robotul cu care se face recuperare neuromotorie la pacienții cu AVC și traumatisme. Foto: Iulian Năstăsache/Spitalul Militar
  • Robotul de care pacientul este legat cu chingi speciale, îl reînvață să meargă. Foto: Iulian Năstăsache/Spitalul Militar

Recuperarea motorie a pacienților care suferă de afecțiuni neurologice, precum accidentul vascular cerebral - AVC - sau varii traumatisme, se face cu mult mai mult succes cu ajutorul roboților, a explicat, EXCLUSIV la Interviurile DC Medical, col dr Gigi Teodoru, șef al Secției de Recuperare medicală neurologică 2 de la Spitalul Militar Central „Carol Davila” din București. Iată cum funcționează acești roboți în folosul pacienților:

Recuperare medicală neurologică asistată de roboți se practică de foarte mulți ani în lume. La noi în țară a apărut de câțiva ani de zile. Acest tip de reabilitare, care ușurează mult munca kinetoterapeuților, aduce multiple avantaje pentru pacienți, a explicat, EXCLUSIV la Interviurile DC Medical, col dr Gigi Teodoru, șef al Secției de Recuperare medicală neurologică 2 de la Spitalul Militar Central „Carol Davila" din București.

O terapie mult mai eficientă

„Până acum recuperarea medicală se făcea cu ajutorul kinetoterapeutului, prin exerciții pasive, pasivo-active, asistate sau chiar active, cu ajutorul unor dispozitive medicale, dar nu robotizate. Sistemul acesta robotic pe care l-am achiziționat anul trecut la Spitalul Militar, este un sistem de reeducare a mersului, compus dintr-o orteză robotică, un sistem de suspendare a greutății corporale și o bandă de alergat. Adică, elimini foarte mult munca fizică a kinetoterapeutului, pacientul putând fi adus cu un scaun cu rotile în dreptul unei benzi de alergare, mutat cu ușurință și suspendat cu ajutorul unor harnașamente, dacă vreți, și cârlige, îi suspend greutatea corporală, și îl verticalizez în felul acesta, iar banda de mișcare îl ajută pentru reluarea mersului. În plus, am un sistem de feedback vizual, dacă vreți, virtual, care crește motivația și dorința pacientului de a se recupera. De asemenea, creează niște circuite noi, niște tipare noi de mișcare, exact ce mă interesează în recuperarea unui pacient neurologic", a arătat specialistul.

Rezultate foarte bune în accidentul vascular cerebral

Acest tip de terapie are rezultate excelente în recuperarea pacienților cu afecțiuni neurologice, precum accidente vasculare cerebrale, traumatisme vertebro-medulare și traumatisme cranio-cerebrale. Pentru pacienți e și mai ușor să facă recuperare, pentru că stresul asupra organismului se modifică.

„Este mai mic, iar pacienții nu mai suportă greutatea proprie. Indiscutabil, este mult mai performantă (tehnica, n.r.) decât ce se făcea până acum", a punctat col dr Gigi Teodoru.

Dar trebuie să înțelegem din start că atunci când vine vorba de pacienți care au trecut printr-ul accident vascular cerebral, după un astfel de eveniment, chiar când au o recuperare fabuloasă, nu vor mai fi exact ca înainte.

Nu există recuperare totală în AVC

„În recuperarea accidentelor vasculare cerebrale nu poți să dai niciun prognostic. Nu există o recuperare totală, sută la sută. Speranța noastră este ca pacientul să poată să reia mersul, cu sprijin, dacă se reia fără sprijin atunci e și mai bine, să poată să-și folosească mâna, membrul superior afectat, dar niciodată în proporție de 100%", a arătat col dr Gigi Teodoru.

Asta pentru că recuperarea unui pacient cu AVC depinde de foarte mulți factori.

„De tipul de AVC, dacă este ischemic sau hemoragic, de întinderea accidentului vascular cerebral – ce suprafață din creier a fost afectată, de vârsta pacientului, de bolile asociate pe care le are. Sunt foarte mulți factori în recuperarea unui AVC".

Aici se văd, însă, avantajele roboților și rolul lor esențial în recuperarea neuromotorie a unui pacient care are o zonă din creier afectată.

Col dr Gigi Teodoru a detaliat: „Sistemul robotic mă ajută să grăbesc recuperarea pacientului, pentru că îl verticalizez și pentru că îi antrenez, dacă vreți, creierul prin acest mijloc de feedback de care vorbeam, virtual, pentru refacerea acelor noi circuite de care vorbim noi, acele noi patterne de mișcare. Dacă el stă la orizontală în fiecare zi și privește tavanul, și așteaptă – eu știu – o jumătate de oră de mesaj sau de kinetoterapie este una, dacă stă într-un robot poate să stea și mai mult de 20-30 de minute, poate să stea de 2-3 ori pe zi, să repetăm, și chiar este antrenat în acest timp, în acest joc – să-i zicem – de recuperare, prin ecranul virtual".

Dar pacienții cu AVC mai au o particularitate: le sunt afectate deopotrivă, nu doar fizic organismul, ci și comportamentul și starea emoțională. Cum reușește un robot să crească motivația pacientului care s-a trezit brusc că nu-și mai poate folosi cum a făcut-o până atunci o mână sau pe ambele, ori picioarele, aflați din video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel