Reconstrucția mamară are ca urmare îmbunătăţirea imagineii de sine, creşte încrederea în forţele proprii şi calitatea vieţii persoanei. Reconstrucţia mamară este o intervenţie puternic individualizată. Aceasta poate fi realizată în cazul femeilor care au suferit de cancer de sân.
Reconstrucţia de sân după mastectomie este o intervenţie de care ar trebui să beneficieze toate pacientele care au fost nevoite să treacă printr-o asemenea experienţă traumatizantă din punct de vedere fizic şi psihic. Calitatea vieţii poate fi îmbunătăţită semnificativ prin reconstrucţia sânului afectat.
Cancerul de sân afectează și femeile tinere
Cancerul mamar este o boală gravă, întâlnită din ce în ce mai frecvent, mai ales la femeile tinere. Depistat precoce, prognosticul poate fi foarte bun. Tratamentul chirurgical al cancerului de sân este de cele mai multe ori o procedură mutilantă, care duce la îndepărtarea sânului afectat.
”Cancerul de sân este o problemă pentru femei. Din fericire și în țara noastră, de aproximativ 10 ani, Ministerul Sănătății a făcut acest program de reconstrucție mamară post-mastectomie cu ajutorul implantelor mamare, pe care îl decontează prin sistemul de asigurări, astfel încât femeile cu cancer mamar să beneficieze în același timp chirurgical cu mastectomia și de reconstrucții mamare.
Indicația se va pune înainte de către medicul oncolog, în echipă cu chirurgul generalist care facem mastectomia, dar şi cu medicul plastician pentru că dacă pacienta are nevoie de tratamente complementare ulterior, respectiv radioterapie, este o problemă și nu se poate face intervenția pentru implant, în același timp cu cea de îndepărtare a tumorii.
Dacă oncologul recomandă printr-o scrisoare medicală oficială că pacienta poate beneficia de reconstrucție mamară, atunci poate intra în acest program și se poate face reconstrucția decontată de Casa de Asigurări de Sănătate", a spus Conf. Univ. Dr. Carmen Giuglea, la Antena 3.
Reconstrucția mamară, condiții
Reconstrucţia mamară, departe de a fi o dorinţă estetică, este o necesitate. Este extrem de important că pacientele care au suferit o mastectomie să fie informate că există această opţiune, decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate. Numai că pacientele care optează pentru reconstrucție mamară trebuie să îndeplinească anumite condiții.
”Sunt nişte condiții pe care pacienta trebuie să le respecte. Femeia respectivă să nu aibă un diabet nestabilizat, să nu aibă hipertensiune şi să nu sufere de obezitate.
- nefumătoare
- nu suferă de obezitate
- fără diabet dezechilibrat
- fără boli cardiovasculare severe
- fără boli autoimune precum: lupus, poliartrită, sclerodermie
- echilibrate din punct de vedere psihic.
În general, orice intervenție chirurgicală trebuie făcută unei paciente echilibrate din punct de vedere biologic.
Totodată, există o sumă fixă per pacient, undeva la vreo 8.000 de lei. Această sumă acoperă device-urile necesare reconstrucției, respectiv implantul, dar și expanderul mamar care este uneori necesar anterior pentru întinderea ţesuturilor care primesc apoi implantul.
Mare grijă la metoda de reconstrucție, pentru că este posibil ca ambele device-uri să nu fie acoperite, adică să depășească suma alocată unei paciente”, a mai precizat conf. univ. dr. Carmen Giuglea.
Reconstrucția mamară, riscuri
Posibilele riscuri ale reconstrucţiei sânului - protezei mamare - sunt :
- sângerare intra - şi postoperatorie cu apariţia de hematoame
- infecţie
- vindecare întârziată
- folosirea metodelor reconstructive cu lambouri poartă riscul de necroză parţială sau totală a lamboului, din cauze mai mult sau mai puţin previzibile
- folosirea reconstrucţiei cu implant mamar poate să ducă în timp la apariţia contracturii şi nevoia de schimbare a implantului, arată Centrul de Diagnostic și Tratament Dr. Victor Babeș.
Reconstrucția mamară, cum se procedează
Intervenţia chirurgicală pentru reconstrucţia sânului - proteză mamară - se practică sub anestezie generală, iar durata sa depinde de metoda reconstructivă aleasă, între 3 - 6 ore. De cele mai multe ori, operaţia de mastectomie lasă prea puţin ţesut în regiunea mamară pentru a putea acoperi şi suporta un implant mamar.
Folosirea implantului mamar pentru reconstrucţia sanului aproape întotdeauna necesită acoperirea cu ţesuturi de bună calitate, obţinute fie prin crearea de lambouri musculocutane, fie prin expandarea tisulară, mai notează Centrul de Diagnostic și Tratament Victor Babeș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.