Răni, vindecare rapidă cu un hidrogel injectabil

Dana Lascu |
Data publicării:

Răni, vindecare rapidă și eficientă: Cercetătorii britanici au creat un hidrogel injectabil, ușor de realizat, care ar putea ajuta rănile să se vindece mai repede, în special pentru pacienții cu probleme de sănătate și cu sistemul imunitar compromis.

Vindecarea rănilor poate fi complexă și provocatoare, mai ales atunci când un pacient are alte probleme de sănătate care împiedică serios procesul. Adesea, hidrogelurile injectabile sunt aplicate pe răni în formă neregulată, cum ar fi ulcerele diabetice, pentru a ajuta la formarea unei protecții temporare sau a unei structuri de acoperire, pentru a menține rana stabilă în timp ce celulele se înnoiesc.

Totuși, spun cercetătorii de la Universitatea New Hampshire (UNH), hidrogelurile actuale nu sunt suficient de poroase și nu permit celulelor vecine să treacă spre răni pentru a le ajuta să se vindece.

Trebuie să lase celulele din jur să migreze în răni

Deși sunt valoroase pentru pacienți, hidrogeluri actuale au eficacitate clinică limitată", a declarat Kyung Jae Jeong, profesor asistent de inginerie chimică la UNH. „Am descoperit o soluție simplă care face hidrogelul mai poros și, prin urmare, ajuta la accelerarea vindecării".

În cadrul studiului, publicat recent în revista ACS Applied Bio Materials, cercetătorii au detaliat modul în care a fost realizat un hidrogel macroporos, prin combinarea microgelurilor gelatinoase disponibile - hidrogeluri cu câteva sute de microni în diametru - cu o enzimă ieftină numită transglutaminază microbiană (mTG). Gelatina a fost utilizată deoarece este o proteină naturală derivată din colagen, o proteină găsită în țesutul conjunctiv în organism, cum ar fi pielea.

Asamblarea acestor particule mici de microgel cu mTG a contribuit la crearea unui hidrogel cu pori suficient de mari pentru celulele vecine să se poată „muta" în rană pentru vindecare (vezi FOTO 2). În plus, această nouă formulă injectabilă permite eliberarea lentă a medicamentelor proteice pentru a ajuta la vindecarea rănilor, cum ar fi factorul de creștere derivat din trombocite (PDGF).

Numeroase aplicații în multe tipuri de răni

Cercetătorii au comparat hidrogelurile clasice neporoase cu noile hidrogeluri macroporoase și au descoperit o creștere notabilă a migrării celulelor tisulare în interiorul hidrogelului, care este semnul distinctiv al vindecării ranilor, se arată într-un material dat publicității de Universitatea New Hampshire. 

În afară de ulcerele diabetice, hidrogelul macroporos ar putea ajuta cu alte forme de răni de piele, cornee, organe interne în timpul intervenției chirurgicale și ar putea avea chiar implicații militare.

Studiu poate fi consultat AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel