În urmă cu o lună, oficiali francezi au spus că unele antiinflamatoare nesteoidiene ar favoriza infecția cu nul coronavirus. Imediat, a început nebunia. Unii pacienți chiar au renunțat la tratament, sperați că s-ar putea îmbolnăvi. Reprezentantul României în Consiliul Director al OMS spune însă că e greșită abordarea.
„A fost o alertă oarecum controversată, referitoare nu la ibuprofen neapărat, ci la antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) și lucrul ăsta a pus o serie întreagă de probleme, pentru că a determinat o parte dintre pacienții care aveau diverse boli cronice să renunțe la această categorie de medicamente. Ori lucrul ăsta nu era normal și chiar dacă sunt încă discuții legate de utilitatea antiinflamatoarelor nesteroidiene în timpul infecției cu noul coronavirus, recomandarea este ca persoanele care au afecțiuni cronice tratate cu această categorie de substanțe să își continue tratamentul”, a explicat prof dr Alexandru Rafila, la Interviurile DC News și DC Medical.
Președintele Societății Române de Microbiologie spune că nu au fost făcute studii pe marginea AINS, ci că vorbim doar de niște observații.
„Practic, noi ne găsim acum mai puțin pe teren științific tradițional, ne găsim pe teren observațional. Pentru că atât în medicația care se administrează în acest moment pentru pacienții infectați cu noul coronavirus, cât și pentru alte categorii de medicamente, de exemplu antiinflamatoare nesteroidiene care făceau parte din arsenalul terapeutic obișnuit pentru multe persoane care aveau boli inflamatorii, au fost observații, mai puțin studii științifice pentru că nu a fost suficient timp și ca să organizezi un trial clinic. Ai nevoie de un timp îndelungat, ori în momentul de față nu avem așa ceva”, a continuat explicația prof dr Alexandru Rafila. El spune că este imperios necesar ca persoanele cărora le-au fost prescrise medicamente din clasa AINS să își continue tratamentele cu ele.
Dar pot fi medicamentele precum hidroxiclorochina luate preventiv pentru a evita infecția cu noul coronavirus? Iată ce spune prof dr Alexandru Rafila:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.